PSD inaugurează o nouă metodă de campanie electorală:

Manipularea prin înregistrări pretins clandestine, scurse în exclusivitate la Realitatea TV

800
Manipularea prin înregistrări pretins clandestine, scurse în exclusivitate la Realitatea TV - 647715020a35f278c5ff9de26e2a4f9b.jpg
Social-democrații s-au întâlnit, vineri, la Turnu Măgurele, în cadrul unui Comitet Executiv Național, prima reuniune de asemenea amploare a pesediștilor de după alegerile europarlamentare din 7 iunie. La evenimentul din Teleorman a participat și PSD Constanța, reprezentat de liderul organizației, primarul Radu Mazăre, dar și de Nicușor Constantinescu, pre-ședintele Consiliului Județean Constanța.
Discuțiile social-democraților au gravitat în jurul proximelor alegeri prezidențiale, dar și al coaliției partidelor de guvernământ, în sensul în care pesediștii își exprimă, din ce în ce mai des în ultima vreme, nemulțumirile legate de relația cu partenerii lor de la PD-L. Astfel, subliniind ideea potrivit căreia "această coaliție e în continuare posibilă și necesară", președintele PSD, Mircea Geoană, a atras atenția asupra faptului că "totul are o limită". Mai mult decât atât, el a declarat că, în viitorul foarte apropiat, se impune o clarificare cu privire la "imixtiunea lui Băsescu" în activitatea Executivului.
Ulterior, același Geoană a ținut să menționeze și că, în discuția pe care pesediștii o vor solicita la nivelul coaliției, va fi abordat și modul în care protocolul de guvernare a fost sau nu respectat de ambele părți, dar și dacă pesediștii sunt respectați de partenerii lor de la PD-L. Concluzia? Până în luna sep-tembrie, PSD va decide dacă rămâne sau nu la guvernare.
Până aici, acestea au fost declarațiile oficiale, în care pesediștii și-au plâns efectiv de milă din cauza a ceea ce ei au numit amestecul nedorit al șefului statului în activitatea Guvernului și, implicit, a celor două partide de guvernământ. Până la acest moment, cei care țin trandafirii roșii în mâini au avut un discurs care nu a depășit limitele civilizației, ale bunului simț.

Cine sunt "bagabonții"?
Interesant de remarcat este că, ulterior declarațiilor oficiale, un val de alte declarații, cât se poate de CALOMNIOASE, aparținând capilor PSD, au fost date publicității de postul TV Realitatea TV, sub "perdeaua" unor înregistrări care "surprind" nevinovat discuții din interiorul PSD de la întâlnirea de vineri. Concret, profitând de ceea ce a numit "înregistrări în exclusivitate", făcute chipurile fără ca pesediștii să fi avut cunoștință de acest aspect, un post de televiziune condus de, să nu uităm!, Cozmin Gușă, un adversar declarat al președintelui Băsescu, a anunțat, în stilul deja consacrat al OTV-ului, niște declarații, cum altfel?, incendiare. Curios e felul în care marea "bagabonțeală" (cuvânt din jargonul primarului Mazăre) a intrat în casele românilor sub forma celei mai ordinare manipulări. Menită să inducă în mentalul colectiv ideea că șeful statului e "cel mai mare rău" care s-ar putea întâmpla vreodată României, idee care, de altfel, se regăsea în cele mai multe dintre replicile pesediștilor, decupate cu grijă de profesioniștii Realitatea TV, dar și pe aceea că de prestația deficitară a actualei guvernări nu se face vinovată decât garda miniștrilor PD-L, marea păcăleală transmisă vineri a facilitat exprimarea, fără nicio reținere, a opiniilor pese-diștilor despre partenerii de coaliție. Afirmații care, în orice stat democratic, ar fi făcut obiectul unor procese de insultă și calomnie, dacă ar fi fost făcute pe un post de televiziune la care au acces milioane de cetățeni.
Mai mult, Consiliul Național al Audiovizualului nu are, probabil, nicio portiță în ceea ce privește luarea unei poziții vizavi de declarațiile calomnioase, făcute la adresa lui Adriean Videanu, a lui Răzvan Murgeanu, Gheorghe Pogea sau Emil Boc. Adevărata "bagabonțeală" este manipularea, pe față și în stil otevist a milioane de cetățeni, dar și promovarea unor lideri care, în definitiv, reprezintă unul dintre partidele aflate la guvernare. În acest context, nu putem să nu ne întrebăm: cine sunt, de fapt, "bagabonții"?


Uite cine vorbește!
"Bagabonțeala" Prima casă

Radu Mazăre, președintele PSD Constanța, a catalogat programul Prima casă al Guver-nului Boc ca fiind o "vrăjeală": "Ce e asta «Prima casă»? A venit Boc cu vrăjeala asta. Păi cum îl las eu pe Pogea, când am jumătate din guvern, să facă bagabonțeala asta? Ăștia cum ajung miniștri de Finanțe, cum sunt foarte deștepți".
"Domnul Murgeanu și cu domnul Blaga au niște firme care fac pereți și s-au dus acolo câteva, o sută și ceva de milioane de euro la anveloparea blocurilor… pe domnul Blaga și pe domnul Murgeanu nu-i interesează pro-blema asta, îi interesează să dea drumul repede să facă niște blocuri și, nu vă faceți că nu știți, să cum-pere pereții de la firmele pe care le spun ei", a fost înregistrat spunând Mazăre. Pre-cizăm că este vorba de același Mazăre care are calitate de acționar la multe dintre firmele care furnizează produse și servicii Primăriei Constanța.
Mazăre a mai subliniat că unul dintre scopurile întâlnirii de vineri ar fi să scape de Traian Băsescu. "Suntem aici să ne batem capul să scăpăm de Iuda ăsta de Băsescu, că ăsta e cel mai rău", a spus Mazăre.

Geoană: "Dați, mă, în ei că sunt vraiște!"

"Va trebui să facem o evaluare serioasă până în septembrie, dacă participarea noastră în cadrul guvernării e bună din punct de vedere electoral", le-a spus Mircea Geoană membrilor PSD prezenți la reuniunea CEx, potrivit înregistrărilor pre-zentate în exclusivitate de Realitatea TV.
Mircea Geoană a vorbit și despre relația cu președintele Traian Băsescu: "(...)Relația mea cu Băsescu, am încercat o rupere simbolică de CSAT, de acest om care ne face rău".
Potrivit lui Geoană, miniștrii PSD sunt percepuți ca o masă amorfă care nu știe să comunice: "Va trebui să facem o analiză foarte serioasă până la începutul lui septembrie, pentru a putea să vedem dacă o schimbare strategică din poziționarea noastră în cadrul guvernării este un lucru pozitiv sau nu din punct de vedere electoral. Nu existăm ca structură distinctă, nu avem propuneri distincte, nu știm să comunicăm politici alternative distincte, suntem o masă amorfă în care Boc comunică în numele întregului Guvern", a spus Geoană. 
"Din punct de vedere al realității economiei și a ceea ce numim economie reală, lucrurile arată azi greu, dificil. Această înrăutățire a situației social-economice a țării îl afectează electoral în primul rând pe Traian Băsescu, considerat de majoritatea populației ca fiind principalul responsabil", le-a spus Geoană pesediștilor.
"Suntem în spatele lor. Tot timpul reacționăm la Băsescu. Este greșit din punct de vedere strategic. Când vorbește Videanu, în spate e un business. Când respiră, vrea să facă bani. Dați, mă, în ei că sunt vraiște la chestia asta! Boc habar nu are de economie. Pogea e adus de pe drumuri. Ăștia știu că e omul de casă al lui Videanu. Sunt vulnerabili din punct de vedere public. Hai să-i atacăm", a spus Geoană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4464 secunde