Marcel Ciolacu: Consider că trebuie cu toţii să ne implicăm mai mult

505
< 1 min citire
Marcel Ciolacu: Consider că trebuie cu toţii să ne implicăm mai mult - ciolacu-dizabilitati-1722258856.jpg
România nu poate să fie o societate modernă, bazată pe respect dacă nu se implică mai mult pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţii, a declarat, luni, prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Şeful Executivului a participat, la Palatul Victoria, la semnarea parteneriatului „Şanse egale pentru o viaţă independentă”, încheiat între Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Protocolul a fost semnat de Daniela Tonci, preşedintele CNDR, şi Sebastian Hotca, preşedinte ANPC.
În acest moment, mă consider mai norocos decât dumneavoastră, iar acest lucru nu trebuie să mă bucure, acest lucru trebuie să mă oblige. Consider că trebuie cu toţii să ne implicăm mai mult, cu toţii avem o obligaţie faţă de dumneavoastră, avem o obligaţie faţă de societatea pe care ne-o dorim în România. România nu poate să fie o societate modernă şi o societate bazată pe respect dacă nu ne implicăm mai mult pentru dumneavoastră", a afirmat Ciolacu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0429 secunde