Marcel Ciolacu: „Guvernul pregăteşte măsuri care să asigure energia necesară consumului”
144
Articole de la același autor
Guvernul pregăteşte un plan cu măsuri imediate şi pe termen mediu care să asigure energia electrică necesară consumului cetăţenilor şi economiei indiferent de condiţiile meteo, a declarat, vineri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, la finalul reuniunii Comandamentului pentru energie, care a avut loc în coordonarea sa la Palatul Victoria.
Potrivit unui comunicat, Guvernul, instituţiile responsabile şi reprezentanţii producătorilor, distribuitorilor şi furnizorilor de energie urmează să definitiveze acest plan.
„Este nevoie să colaborăm mai strâns şi să accelerăm investiţiile în reţeaua naţională de transport, în capacităţile noi de producţie şi de stocare a energiei. Cetăţenii români şi antreprenorii nu trebuie să resimtă efectele generate de perioada de caniculă. Mă voi implica direct pentru a face tot ce ţine de Guvern, modificări legislative, sprijin financiar pentru investiţii, dialog cu finanţatorii europeni”, a afirmat Ciolacu.
Ca măsuri imediate, se arată în comunicatul Guvernului, s-au stabilit, între altele, creşterea producţiei de energie în bandă, indiferent de sursă, şi identificarea unui format standard de transmitere/comunicare a datelor de măsură a energiei electrice între distribuitori şi furnizori pentru a avea o imagine cât mai clară a necesarului de consum şi producţie şi pentru a reduce dezechilibrele.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 18 Iulie 2024
Sâmbătă, 20 Iulie 2024
Sâmbătă, 20 Iulie 2024
Vineri, 19 Iulie 2024
Vineri, 19 Iulie 2024
Joi, 18 Iulie 2024
Joi, 18 Iulie 2024
Miercuri, 17 Iulie 2024
Vineri, 19 Iulie 2024