Marcel Ciolacu, după ce a fost amendat: Orban și ai săi folosesc Poliția Română în scopuri politice

512
Marcel Ciolacu, după ce a fost amendat: Orban și ai săi folosesc Poliția Română în scopuri politice - 1-1603623026.jpg
"Orban și ai săi folosesc Poliția Română în scopuri politice", acuză Marcel Ciolacu, după ce a fost amendat pentru încălcarea măsurilor anti-COVID. Liderul PSD a fost fotografiat stând la masă, în restaurantul unei pensiuni, fără să respecte distanțarea și în prezența a 10 persoane, deși numărul maxim de persoane este de 6, conform legii, potrivit Digi24.


"Asta arată cât de disperați sunt și cât de jos au ajuns! Nu am văzut nicio conferință de presă a Poliției atunci când Orban și miniștrii săi beau și chefuiau la guvern în timp ce românii erau închiși în case. Nici când liderii PNL făceau paranghelii și reuniuni politice cu sute de persoane", a scris liderul social-democraților pe Facebook. 


Marcel Ciolacu explică faptul că "județul Buzău este în scenariul verde, fapt pentru care este permisă operarea restaurantelor la interior. De asemenea, conform legii, la masă nu este obligatorie purtarea măștii. Am luat masa împreună cu familia mea, iar, la un moment dat, au venit mai mulți colegi la masă cu noi. Știu că nu ar fi trebuit să se întâmple acest lucru, chiar și pentru câteva minute. De aceea, am transmis astăzi dimineață poliției toate datele celor care au fost la masă. Voi plăti amenda. Este o regulă pe care trebuie să o respectăm toți.


Dacă PNL s-ar concentra pe combaterea pandemiei, așa cum se concentrează și pe Opoziție, atunci probabil că România nu s-ar fi situat astăzi în cele mai negre topuri europene la nivel de pandemie!"


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5869 secunde