Mario-Ovidiu Oprea îl va înlocui pe Puiu Hașotti în funcția de lider al grupului PNL

348
Senatorul liberal Mario-Ovidiu Oprea va prelua, până la finalul acestei sesiuni, atribuțiile de lider al grupului parlamentar al PNL din Senat, deținute până la acest moment de colegul său de partid, Puiu Hașotti, nominalizat pentru funcția de ministru al Culturii în Cabinetul Ponta.

Mario-Ovidiu Oprea, care deține în prezent funcția de vicelider al grupului parlamentar al PNL din Senat, a declarat, duminică, pentru Agerpres, că, potrivit Regulamentului acestui for, viceliderul este cel care preia atribuțiile liderului de grup.

"Viceliderul îi va ține locul acum domnului Puiu Hașotti și, din sesiunea din toamnă, se va alegere o nouă conducere a grupului parlamentar. Alături de mine mai este vicelider și domnul senator Emilian Frâncu, însă, acesta a fost validat, în urma alegerilor locale, în funcția de primar. Secretarul grupului va rămâne domnul senator Titus Liviu Pașca"', a spus acesta.

Întrebat dacă rocada de funcții din cadrul grupului senatorial al PNL va fi anunțată în ședința de plen de luni, Mario-Ovidiu Oprea a afirmat că nu consideră necesar un astfel de demers.

"Nu cred că e nevoie sau cazul să anunțăm de la tribuna Senatului această modificare, fiind prevăzut în Regulamentul Senatului că viceliderul este cel care îl înlocuiește pe liderul de grup, mai ales că mai sunt doar câteva ședințe de plen"', a mai precizat senatorul liberal. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1676 secunde