Prefectul Claudiu Palaz:

"Mazăre a tolerat existența magazinelor de etnobotanice"

889
2
Prefectul Claudiu Palaz a declarat, ieri, că edilul Constanței, Radu Mazăre, a tolerat existența magazinelor ce comercializează substanțe cu efecte psihotrope la nivelul municipiului nostru, menționând că Primăria Constanța avea armele necesare pentru a combate acest fenomen.
Declarația reprezentantului Guvernului în teritoriu a fost făcută în cadrul unei dezbateri ce a avut loc în Sala Remus Opreanu a Prefecturii Constanța sub egida "În România, politica antidrog se face pentru copii". Aparținând de Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Constanța, inițiativa a avut scopul de a promova implicarea adolescenților și tinerilor în domeniul politicilor publice antidrog pentru ca viitoarele platforme de comunicarea pe această temă să fie mai eficiente. Potrivit reprezentanților CPECA Constanța, acțiunea face parte din agenda publică simultană și comună a Agenției Naționale Antidrog în toate cele 41 județe ale țării.
În deschiderea evenimentului, comisarul șef Valentin Sandu a vorbit despre proiectul ANA, menționând că acesta reprezintă "un demers inovativ prin care practicienii în domeniul politicilor publice încearcă să faciliteze manifestarea spiritului proactiv, creativitatea, realismul și inteligența tinerei generații, determinând astfel o mai bună adaptare și eficiență a programelor și campaniilor de prevenire a consumului de droguri".

"Primăria putea să închidă magazinele de vise"
Referitor la acest subiect, prefectul Claudiu Palaz, a ținut să precizeze că, atât la nivelul județului nostru, cât și la nivel național, cel mai mare pericol îl reprezintă consumul de substanțe etnobotanice.
"Înaintea de consumul drogurilor clasice, cred că cel mai important este să discutăm despre consumul de substanțe etnobotanice. Vedeți și voi ce s-a întâmplat în ultimele zile, cum un fost angajat al MAI și-a omorât mama din cauza etnobotanicelor. Sunt mult mai periculoase și mult mai accesibile tinerilor pentru că sunt mai ieftine și se vând direct la magazin. Când am venit la conducerea Prefecturii, în Constanța funcționau 74 de magazine care comercializau substanțe psihotrope, iar în prezent mai există doar două. Unul dintre ele a fost recent închis, iar cel de-al doilea, situat în zona Spitalului Județean, va fi închis în cel mult o lună de zile, vă asigur", a specificat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Palaz a ținut să reamintească faptul că Primăria Constanța nu s-a implicat în eradicarea acestor magazine, ba chiar a contribuit la existența lor.
"Aceste magazine au rămas deschise pentru că au fost tolerate de Mazăre. Orice spațiu comercial care își desfășoară activitatea pe raza municipiului necesită anumite autorizații de la primărie. În plus, când o societate comercializează produse care produc daune populației, ea trebuie închisă. (…) Astfel de magazine produc câte 4.000 de euro pe noapte. Degeaba le dăm noi amenzi, dacă ei dau șpagă la primărie și astfel își continuă activitatea", a mai adăugat prefectul.
Menționăm că la evenimentul organizat ieri au participat aproximativ 50 de tineri, elevi ai liceelor constănțene. Majoritatea celor care au luat cuvântul au declarat că vor să devină voluntari ai Centrului antidrog pentru că au foarte multe cunoștințe care consumă, atât droguri de mare risc, cât și atnobotanice. Prefectul a salutat demersul lor și a menționat că implicarea tinerilor în această inițiativă este imperios necesară deoarece "consumatorii tind să fie mai rebeli și nu ascultă nici de părinți, nici de cadrele didactice și nici de reprezentanții instituțiilor abilitate".

Comentează știrea

Prigo-wudre
5 aprilie 2012
Mai " e " DobiBoci!!!

Nu ma,Palazu Mic care esti-minti si cand dormi.Guvernul a tolerat,pentru ca nu a dat o lege.Ex:tu erai primar,intrebare--cum inchideai acel magazin,pe ce lege?????????!!!!!!!.Il inchideai,urma procese,intre timp se deschidea altul la 3 metrii mai incolo.Asa ca ai multi Sechetiri,pentru manipulare.

Radu B
5 aprilie 2012
Un primar vs un Guvern ?

Acuma vreti sa spuneti ca Primarul din Mexico City este vinovat pentru traficul de droguri in America Latina si nu CIA sau Guvernul Mexican ??? Stiu ca Mazare este un nonconformist, dar daca Guvernul NU este mai aspru cu aceste droguri, degeaba va luati de un subaltern, executivul este cel care controleaza acest fenomen !!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4573 secunde