Mazăre consideră că Laurențiu Marin, directorul bolnav al DADL, "a fost o muhaia"

4504
Primarul Constanței, social-democratul Radu Mazăre, a comentat, ieri, pe marginea atitudinii pe care Laurențiu Marin, directorul bolnav al Direcției Apelor Dobrogea Litoral (DADL), a avut-o marți, atunci când a interzis intrarea în sediul instituției a noului director interimar, Marian Mitrea, și a prefectului județului Constanța, Claudiu Palaz. Concret, edilul a declarat că a aflat despre incidentul al cărui protagonist a fost pesedistul Laurențiu Marin din ziare și că dezaprobă total gestul său: "Am citit în ziare. Nu mi se pare bărbătească (n.r. - atitudinea). Nu ar fi trebuit. Eu i-am comunicat un lucru, el a făcut altceva".
Mazăre a ținut să precizeze totodată că, în cazul în care se va pune problema unor noi numiri la șefia instituțiilor deconcentrate va ține cont de faptul că Laurențiu Marin a interzis, invocând un motiv prea puțin credibil, accesul în sediul DADL al reprezentantului Guvernului în teritoriu, precum și al noului director interimar al Direcției.
Liderul PSD Constanța a declarat și că nu a avut nicio discuție cu Marin și, mai mult, a dat de înțeles că nici nu intenționează să aibă vreuna. "Ce discuție să am?!? Eu i-am spus să fie bărbat, să-și ia catrafusele și să plece și el a fost o muhaia* și l-au dat afară cu un șut în fund", a comentat Mazăre despre Laurențiu Marin, cel care, de mai bine de o lună, se află în concediu medical pentru niște probleme legate, susține el, de coloană.
Imediat după ieșirea de la guvernare a PSD-ului, Mazăre declara că social-democrații nu se vor ține cu dinții de ciolan și că vor demisiona din funcții fără ezitare. Așa cum constatăm, însă, bărbații lui Mazăre încep să fie, potrivit declarațiilor primarului, niște muhaiele.

*Potrivit DEX, muhaia, muhaiele, s.f. (Turcism înv.; astăzi fam.) Prost, fraier; hahaleră. [Pr.: -ha-ia] – Din tc. mühayye "pregătit", "gata".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3398 secunde