Prefectul Claudiu Palaz:

"Mazăre și Nicușor trebuie să justifice cum și-au făcut averile"

1279
7
2 min citire
Prefectul Claudiu Palaz va emite două adrese către ANI, prin intermediul cărora va solicita verificarea averilor lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu pentru perioada 2000-2003. De asemenea, Palaz le face celor doi și plângeri penale pentru fals și uz de fals, ca urmare a "sumelor nejustificabile" din declarațiile de avere.
Prefectul Claudiu Palaz a sus-ținut, ieri, o conferință de presă în care a arătat că, potrivit unor informații din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Constanța, averile lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu din primul mandat nu se justifică.
Palaz a specificat că, la începutul lunii ianuarie, a solicitat reprezentanților DGFP Constanța mai multe date privind averile lui Mazăre și Nicușor, printre care "toate firmele la care cei doi sunt acționari, procentul de acționariat atribuit fiecăruia, veniturile fiecărei firme și dacă în perioada respectivă primarul sau președintele CJC au ridicat dividende de la companiile în cauză".
"Mi s-a răspuns că nu au ridicat niciun ban. În cazul acesta, cum pot să își justifice milioanele de euro pe care le aveau în conturi. Eu nu vorbesc de perioada de după 2004, când banii din conturi au început să producă alți bani, iar dosarele au fost ulterior albite. Mă refer strict la perioada aceea, când și-au început mandatele și aveau asemenea sume. Cum au milioanele astea dacă nu au ridicat niciun dividend? Ori din șpagă, ori din furt, ori din moștenire?", a declarat prefectul.
Plângere penală pentru fals și uz de fals
Potrivit lui Palaz, atât Mazăre, cât și Nicușor au obligația de a-și justifica public averile din perioada respectivă, așa cum și el o va face în cursul săptămânii, când se va prezenta la ANI, în urma unei solicitări făcute în acest sens de președintele CJC. De altfel, prefectul va face, tot în cursul săptămânii, două adrese către Agenția Națională Anticorupție, în care va prezenta toate informațiile strânse până în prezent cu privire la avuțiile primarului Constanței și ale președintelui Consiliului Județean. În plus, Palaz îi va "bucura" pe cei doi și cu plângeri penale pentru fals și uz de fals.
"Eu voi merge la ANI să-mi justific averea, dar trebuie ca și cei doi să o facă. Le voi face plângeri penale pentru fals și uz de fals, iar în cursul săptămânii, voi face două adrese către ANI. Legea-i lege pentru toată lumea, trebuie să fim fair-play. Trebuie ca și ei să își justifice averile, nu doar prefectul. Sunt informații de interes public, de aceea le cer încă o dată să facă dovada banilor pe care îi aveau la momentul respectiv", a specificat Palaz.

Comentează știrea

adela
20 februarie 2012
Va sutinem

BRAVOOOO Domnule Palaz ,te sustinem si chiar ar trebui sa nu fie numai un demers politic cu unul de purificare a societatii corupte ca a distrus si orasul Constanta.

iosif
20 februarie 2012
intii voi

Dar tu nu sa justifici mai banditule,tu si toti machidonii tai !

adi
20 februarie 2012
avere

hotului de hot ii frica, au furat pana n-au mai putut si acum li se pare ca au furat unii mai mult ca altii- sunt niste mahalagii mai rau ca muierile de la coltul strazii- niste jigodii sunt toti indiferent de partidul din care sunt - toti au averi cat cuprinde de unde ? de la prostime

mache
20 februarie 2012
prefet de tot rasul

ca sa nu faci doua drumuri fa si un autodenunt, pote lumea te-ar crede ca tu esti cinstit dar nu te ajuta fizicul fata ta spune totul,ai transformat institutia in can-can sa iti manifesti tu frustarile

nasu
20 februarie 2012
vrem prefect nu circar

Domnul Ministru Berca uitati-va putin si spre constanta sa vedeti ce prefect avem

metin cerchez
20 februarie 2012
si palaz cit a luat de la ciote ptr galerii metropol? aduc martori

mai ti minte palaz iorga claudiu cum l ai ajutat ,cind erai la primarie,pe ciote sa ia galeriile metropol-de milioane euro-pe zizi carasimu -imobile pe str m eminescu si str traian,pe cusu-str calarasi 1 si vraja marii si imobil str ion lahovari colt cu str n iorga-pe gica slabu,dan cornel si george despina-cinema progresul-mafia imbiliara? mai esti mina in mina cu judecatoarea -cind nu mergeai ca jurist la primarie -la 2 termene consecutive ptr ca primaria sa piarda vile de milioane euro-ai lucrat doar la stat-cum ai avere de milioane euro-vila-tabla butii,ap hortensiei,masini lux-mercedes,mustang,jeepuri-bani luati de la apia-dna tace e corupta la constanta-te tin unchiul judecator deliorga crsitian -fost la csm cu dosar coruptie-procurorul teodor nita- si v burlacu-gasca de frati de la medgidia-csm -sri,dna tac-al quaida cod sri

arth
22 februarie 2012
pt. metin

Mare mascarici mai esti metine. Peste tot te vad agatat cu dintii de chilotii lui Nita. Oare te-ai zgariat cu tepusha aia de la cimitir?

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0362 secunde