Medgidia ridică "Toate pânzele sus!"

135
Medgidia ridică

Articole de la același autor

Astăzi s-a dat startul la Concursul Național de Navomodele și Artă Vizuală pentru Copii "Toate pânzele sus!" și la Campionatul Național de Navomodele Viteză și Evoluție, care se desfășoară la Medgidia în perioada 12 - 16 august 2015. Evenimentul aduce împreună copii și cadre didactice din zece județe, iar programul celor cinci zile este unul deosebit de interesant atât pentru participanți cât și pentru cei care doresc să afle mai multe despre navomodelism. Deschiderea oficială a avut loc astăzi, 12 august, la care au participat toți copiii și cadrele didactice implicate în proiectul care se află sub bagheta Ioanei Dumitru, profesor coordonator al Clubului Copiilor Medgidia. Prezentă la eveniment pentru a le ura succes tuturor a fost și doamna viceprimar, Luminița Vlădescu.


Concursurile sunt organizate de Clubul Copiilor Medgidia – structură a Palatului Copiilor Constanța, în colaborare cu Primăria Municipiului Medgidia, Federația Română de Modelism și Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Prilejuit de Ziua Marinei Române, proiectul angrenează atât copii, care și-au expus machetele de nave la deschiderea evenimentului, cât și cadre didactice, pentru care se va organiza o sesiune de comunicări și referate cu tema "Rolul activităților extrașcolare în dezvoltarea personalității copilului".


Programul evenimentelor este unul încărcat și include etape de campionat pentru seniori și copii, probe de navigație, un atelier de lucru pentru copii, alături de membri ai Ligii Maiștrilor Militari de Marină, organizat la Muzeul Marinei, unde cei mici vor învăța să facă noduri marinărești și vor vizita expozițiile de obiecte și tehnică militară. În program este inclusă și participarea la festivitățile dedicate Zilei Marinei de pe faleza din Constanța, unde vor avea ocazia să urce la bordul Bricului Mircea, navă pe care am întâlnit-o în miniatură, la expoziția organizată astăzi și realizată chiar de copiii de la Clubul Copiilor din Medgidia. Pentru divertisment, copiii vor merge într-o excursie în Bulgaria, o vizită la Delfinariu și vor lua lecții de înot.Campionatul Național de Navomodele de Viteză și Evoluție pentru juniori și seniori conține 10 clase de concurs, și se va desfășura la o pescărie privată din Medgidia. "Datorită navomodeliștilor experimentați care concureză zilele acestea, copiii care sunt la început de drum în acest sport, vor putea primi informații de valoare de la campionii naționali, europeni și mondiali, ceea ce îi va ajuta să avanseze spre performanță" a declarat Ioana Dumitru, organizatoarea evenimentului de la Medgidia.


Duminică, începând cu orele 09:00, va avea loc încheierea proiectului și festivitatea de premiere.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4478 secunde