Administrația publică locală din Medgidia organizează, în perioada 20-26 septembrie, a zecea ediție a Zilelor Orașului. În cadrul evenimentului vor avea loc o serie de acțiuni cultural-artistice și sportive, în timp ce cuplurile care serbează anul acesta nunta de aur vor fi premiate.
De menționat este că, începând de miercuri, 22 octombrie, pe scena amplasată în centrul orașului, vor urca artiști precum Nicolae Furdui Iancu, Irina Loghin, Laura Lavric, Elena Gheorghe, dar și formații ca Iris și Voltaj.
Festivitatea de deschidere a "Zilelor Medgidiei 2008" va fi urmată de un spectacol tradițional al formațiilor Casei de Cultură I. N. Roman, eveniment intitulat "Oraș iubit, Medgidia".
"Copilăria colorează Medgidia" reprezintă, de asemenea, una dintre acțiunile incluse în programul Zilelor Orașului, fiind vorba, mai exact, de un concurs de desene pe asfalt ale copiilor de la grădinițele din localitate. "Sub semnul lui Lucian Grigorescu" este titulatura expoziției în cadrul căreia sunt reunite lucrările realizate cu ocazia Taberei Internaționale de Pictură Lucian Grigorescu. Expoziția va fi deschisă miercuri, 22 octombrie, la ora 10:00.