Mesajul prefectului judeţului Constanţa, Adrian Picoiu, după turul 1 al prezidenţialelor

369
< 1 min citire
Mesajul prefectului judeţului Constanţa, Adrian Picoiu, după turul 1 al prezidenţialelor - xadrianpicoiu1728910746-1732521130.jpg
Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Picoiu, a ţinut să transmită un mesaj pentru toţi cetăţenii în urma turului 1 al alegerilor prezidenţiale.
„Dragi constănțeni, vă mulțumim pentru interesul pe care l-ați acordat primului tur al alegerilor prezidențiale.
Procesul electoral s-a desfășurat la nivelul județului Constanța fără incidente majore. Acolo unde au existat situații punctuale, forțele Ministerului Afacerilor Interne au acționat cu operativitate. Le mulțumesc reprezentanților Inspectoratelor de Poliție, de Jandarmerie și pentru Situații de Urgență, cadrelor de la Poliția de Frontieră și de la Gruparea Mobilă de Jandarmi, dar și tuturor celorlalte autorități implicate în aceste alegeri.
Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare au predat, sub pază, pe parcursul nopții și în prima parte a zilei, buletinele de vot, procesele verbale, dar și restul materialelor electorale, Biroului Electoral Județean.
Ulterior, tot sub pază, BEJ se ocupă de transportarea procesele verbale către Biroul Electoral Central, la București, unde se centralizează rezultatele alegerilor.
La nivelul Instituției Prefectului - Județul Constanța, continuă, în această săptămână pregătirile, pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare ce se vor desfășura pe 1 decembrie. Și de această dată, fac apel la responsabilitate și respectarea legii! Vă mulțumesc!”, a transmis Adrian Picoiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0303 secunde