Mihai Fifor: Bolojan se joacă cu focul lângă butelie

117
< 1 min citire
Mihai Fifor: Bolojan se joacă cu focul lângă butelie - mihai-fifor-1770148878.webp
Deputatul PSD Mihai Fifor a susținut, marți, că prin politicile de austeritate promovate de premierul Ilie Bolojan sunt 'fragilizați' principalii piloni de stabilitate ai țării: coeziunea socială, încrederea în instituții și capacitatea statului de a-și menține reziliența internă într-un context regional și internațional instabil.
'Un stat slab social este un stat vulnerabil strategic. Ilie Bolojan este fie prea obtuz ca să înțeleagă acest lucru, fie îl face deliberat - iar ambele variante sunt la fel de grave. Prin politicile de austeritate promovate, sunt fragilizați principalii piloni de stabilitate ai României: coeziunea socială, încrederea în instituții și capacitatea statului de a-și menține reziliența internă într-un context regional și internațional instabil. Ilie Bolojan se joacă cu focul lângă butelie. Nu poți vorbi despre un stat puternic în timp ce lovești în pensionari, în familii cu venituri mici, în copii, în educație și în servicii publice esențiale. Nu poți pretinde stabilitate strategică atunci când subminezi coeziunea socială și împingi milioane de români spre nesiguranță economică. Un stat care își slăbește propriii cetățeni devine, inevitabil, un stat fragil', a afirmat Fifor, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, austeritatea nu este reformă, iar un stat 'dezarmat' social este vulnerabil economic, politic, instituțional și strategic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1082 secunde