Ministrul de externe Adrian Cioroianu și-a prezentat demisia

292

Articole recomandate

Ministrul de externe Adrian Cioroianu și-a anunțat demisia, într-o conferință de presă convocată vineri seara, după ce premierul criticase dur, cu o zi înainte, acti-vitatea MAE și ceruse o evaluare de urgență a întregului personal consular, în urma scandalului "Crulic".
Autoritățile române consulare de la Varșovia au fost învinovățite că nu a acordat la timp și cum se cuvine asistență unui cetățean român aflat într-o situație extremă.
Daniel Claudiu Crulic, în vârstă de 33 de ani, a murit la 18 ianuarie într-un spital din Cracovia unde ajunsese din arest într-o stare de extremă epuizare cauzată de înfometare. Românul, arestat în septembrie 2007 pentru un pre-supus furt comis la 11 iulie 2007 într-un magazin din Cracovia, a susținut că este nevinovat și intrase în greva foamei din 18 septembrie 2007, cerând insistent o întrevedere cu autoritățile române. Când a murit cântărea numai 26 de kilograme, potrivit rudelor.
Cazul, relatat mai întâi cu indignare de presa poloneză, la aproape două luni și jumătate de la decesul deținutului, a fost preluat de presa din România la 4 aprilie și s-a trans-format treptat într-un adevărat rechi-zitoriu la adresa serviciilor consulare ale Ministerului de Externe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8037 secunde