Mircea Banias și Paul Brânză reiau lupta pentru șefia PDL Constanța

2075
Mircea Banias și Paul Brânză reiau lupta pentru șefia PDL Constanța - 2bc8139a811ff9a5963a3fd38255c597.jpg

Articole de la același autor

Vicepreședintele PDL, Gheorghe Flutur, a anunțat luni, ulterior ședinței Biroului Permanent Național, că în cadrul evenimentului s-a discutat despre reluarea alegerilor interne în partid, precizând că asta se va întâmpla în baza unui calendar, începând de la 1 septembrie. Liderul PDL a menționat și că acest calendar al alegerilor va fi schițat în cursul acestei săptămâni. Totodată, Flutur a reiterat că de coordonarea scrutinului intern se vor ocupa el și Vasile Blaga.
Vestea deblocării alegerilor din interiorul PDL este, cel mai probabil, de natură să-i bucure pe mulți dintre aspiranții democrat liberali la conducerile filialelor din țară, îndeosebi pe aceia provenind din organizații care au la acest moment președinți interimari.
În ce privește PDL Constanța, pentru șefia Organizației Județene a partidului și-au reafirmat, ieri, intenția de a candida actualul lider al filialei, senatorul Mircea Banias, dar și Paul Brânză, membru al Biroului Permanent Județean. Ambii susțin că un succes al partidului în proximele alegeri locale reprezintă unul dintre dezideratele la care s-au raportat atunci când au decis să intre în cursa pentru șefia Organizației Județene a PDL Constanța.

Conducere statutară și legitimă
Astfel, senatorul Mircea Banias, lider interimar al pedeliștilor tomitani din luna august a anului 2008, a declarat că își menține dorința de a candida pentru mandatul de președinte al organizației și că speră, în perspectiva deblocării alegerilor, ca scrutinul să se deruleze fără incidente. "Sper ca alegerile să decurgă normal, fără evenimente neplăcute și cred că prin intermediul lor PDL Constanța va avea o conducere statutară și legitimă", a mărturisit Mircea Banias.
El a adăugat că obiectivul cu care va candida este cel al "pregătirii și câștigării alegerilor locale din 2010", referindu-se aici la primăriile din județ, dar și la Primăria și Consiliul Județean Constanța. "Știu că atingerea acestui obiectiv pare ceva foarte greu în acest moment, mai ales dacă avem în vedere că măsurile luate de Executiv ne costă din punct de vedere electoral. Dar ele trebuie, totuși, luate. Îmi păstrez însă speranța că în doi ani lucrurile se vor schimba", a explicat președintele interimar al PDL Constanța.
Banias a precizat și că Gheorghe Flutur și Vasile Blaga vor relua subiectul alegerilor interne din PDL în contextul ședinței de BPN de lunea viitoare, atunci când vor fi cunos-cute mai multe informații. Cât despre o posibilă dată la care alegerile pentru șefia PDL Constanța ar putea avea loc, senatorul Mircea Banias a declarat că dacă i se va solicita, va propune o dată, fiind însă prematur să avanseze acum un termen.
Conform spuselor sale, alegerile vor începe de jos în sus, respectiv cu acele OSV-uri unde ele nu au fost finalizate, vor continua cu șefia Organizației Municipale Constanța și se vor încheia cu scrutinul pentru conducerea Organizației Județene.

"Candidez cu gândul de a câștiga"
De cealaltă parte, Paul Brânză, directorul Autorității Navale Române (ANR), a declarat, și el, că este decis în continuare să candideze și că face acest lucru "cu gândul de a câștiga". Brânză a menționat că, dintre colegii săi democrat liberali care își anunțaseră inițial susținerea pentru el, nu s-a retras niciunul și că aceștia merg și în prezent pe mâna sa. "Cei care mă susțin ră-mân în continuare alături de mine", a declarat el.
Paul Brânză a recunoscut că, în opinia sa, a existat, într-adevăr, "riscul unei erodări, în sensul în care ne-am fi putut consuma toate gloanțele dacă alegerile ar fi avut loc abia în martie anul viitor". "O să revenim", a subliniat pedelistul.
În acest context, Brânză a ținut să menționeze că, pentru el, "cea mai importantă va fi câștigarea de către PDL a alegerilor locale, îndeosebi a Primăriei Constanța". "Mai grea va fi", susține democrat liberalul, "alegerea unui candidat care să-și asume această competiție". Paul Brânză a afirmat și că el speră ca după alegerile din PDL Constanța să aibă loc și desemnarea unui candidat al PDL pentru Primăria Constanța, specificând aici că termenul este toamna aceasta.
Referitor la un aspirant la fotoliul de președinte al Consiliului Județean Constanța, directorul ANR e de părere că o decizie de acest fel e destul de delicată, precizând că sunt în cărți două nume, dintre care unul ar fi cel al prefectului Claudiu Palaz.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1143 secunde