Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii AUR, dezbătută și votată acum în Parlament

303
2 min citire
Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii AUR, dezbătută și votată acum în Parlament - motiune-de-cenzura-1752499877.jpg
Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii AUR, intitulată "Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit", va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului. Moțiunea a fost depusă după ce Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pentru primul pachet de măsuri fiscale destinate reducerii deficitului bugetar. Potrivit estimărilor, moțiunea nu are șanse să treacă, întrucât opoziția nu deține numărul necesar de voturi. Parlamentarii coaliției de guvernare ar urma să asigure cvorumul, însă nu vor participa la vot.
Moțiunea de cenzură, semnată de parlamentari AUR, POT, S.O.S. România și neafiliați, a fost prezentată săptămâna trecută în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Opoziția a inițiat acest demers după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Pentru a fi finalizată această procedură, sesiunea extraordinară a Parlamentului s-a prelungit până pe 14 iulie.
Semnatarii moțiunii de cenzură susțin că Guvernul "a uzurpat puterea legitimă și a batjocorit voința de reprezentare a poporului român" și, ca urmare, "trebuie să dispară cu tot aparatul său de propagandă, mincinos și toxic".
Parlamentarii PSD, PNL, USR şi UDMR vor asigura cvorumul la ședință, dar nu vor vota
"Imaginați-vă următoarea scenă: la un separeu mare, într-un restaurant de lux, clienții beau și mănâncă, șampanie scumpă, vită Wagyu, caviar și fumează trabucuri cubaneze. Afară, pe terasă, un alt grup mănâncă cartofi prăjiți și beau bere la PET. La final, după o petrecere lungă, vine nota de plată, la separeu.
E uriașă. Mesenii simandicoși se uită lung la notă și îi spun chelnerului, fără să clipească, să o trimită la masa de pe terasă, să o plătească cei de acolo. Asta a fost condiția României în ultimii ani! Și nouă, românilor de pe terasă, ne-a fost trimisă nota de plată uriașă consumată de guvernanții din separeu", se arată în textul moțiunii.
Parlamentarii partidelor din coaliția de guvernare, PSD, PNL, USR, UDMR, vor asigura cvorumul la ședință, dar nu vor vota. Anunțul a fost făcut de președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu. El a fost întrebat cum vor vota parlamentarii PSD la moțiunea de cenzură, dacă au indicații cu privire la acest vot. "Cum vor vota și cei ai PNL, și ai UDMR, și ai USR - "prezent, nu votez". Se va asigura cvorumul, dar nu vor vota", a spus Grindeanu, conform observatornews.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.071 secunde