Năstase și-ar putea afla luni sentința definitivă în dosarul Zambaccian

84
1 min citire
Năstase și-ar putea afla luni sentința definitivă în dosarul Zambaccian - adriannstase-1388928845.jpg
Sentința definitivă în dosarul Zambaccian, în care Adrian Năstase este acuzat de fapte de corupție, ar putea fi dată luni de judecătorii ICCJ, după ce, în primă instanță, fostul premier a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj, fiind achitat pentru luare de mită, transmite Mediafax.ro.
Adrian Năstase este acuzat în acest caz că că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct și prin intermediul soției sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China și cheltuielile aferente acestor importuri, precum și contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu și din București.
La ultimul termen, procurorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a cerut completului de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) pedepse cu executare pentru Adrian și Dana Năstase.
De cealaltă parte, apărarea lui Adrian Năstase, formată din patru avocați, a arătat că există numeroase vicii în dosarul Zambaccian, precum probe și documente fără relevanță juridică, mărturii contradictorii și acuzații ce nu există în materialitatea lor. Avocații au cerut judecătorilor să îi achite pe soții Năstase sau, în cel mai rău caz pentru aceștia, să mențină decizia primei instanțe și să respingă recursul făcut de DNA.
Adrian Năstase a declarat, la finalul judecării dosarului, că numai dacă instanța ar da o pedeapsă cu spânzurarea, poate că l-ar șoca, arătând că în această cauză au rămas în suspensie o mulțime de lucruri, iar rejudecarea ar fi o soluție normală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0442 secunde