Năvodariul se întoarce cu fața spre litoral. Promenadă de 4 km și o nouă abordare urbanistică

585
2
Promenada din Năvodari a fost inaugurată, ieri, după ani întregi de muncă, presiuni și ingerințe din afară. Deși inițial a fost proiectată pentru a lega Năvodariul și Mamaia printr-o faleză modernă, promenada a fost scurtată considerabil după ce anumiți investitori din zonă și politicieni care au case de vacanță în apropiere au considerat că le-ar afecta intimitatea. Presiunile au fost enorme, până la nivel de Guvern, astfel încât din cei 16 km de faleză inițiali au mai rămas 4. Dar buni și ăștia, după cum a declarat primarul Florin Chelaru, prezent la conferința de închidere a proiectului. 


Faleza este menită să întoarcă orașul cu fața spre mare și să contribuie la schimbarea profilului Năvodariului din oraș industrial în stațiune turistică. "Acest proiect, cu care noi ne mândrim foarte mult, l-am făcut pentru că la momentul respectiv Năvodariul a făcut o modificare a strategiei pentru care a fost gândit orașul. Noi vrem să schimbăm imaginea Năvodariul de oraș industrial, vrem să dezvoltăm turismul. Turismul este o necesitate, este și păcat să nu folosim resursele pe care le avem: plaja și marea. Avem nevoie să definim Năvodariul ca oraș turistic. Îmi doresc ca în scurt timp să devenim o stațiune cel puțin comparabilă cu Mamaia, dacă nu și mai mult", a declarat edilul Florin Chelaru. 


În paralel cu realizarea promenadei s-a lucrat intens și la Planul Urbanistic Zonal (PUZ), care va integra toate elementele arhitecturale și urbanistice într-un tot unitar. Astfel, întreaga zonă de litoral a Năvodariului va avea o arhitectură mediteraneană. 
"În momentul în care vom da drumul la PUZ-ul de pe litoral vom cunoaște o adevărată explozie turistică și imobiliară. Am vorbit deja cu arhitectul șef și vom avea o anumită arhitectură și o anumită paletă de culori. Nu va construi fiecare cum vrea, ci va trebui să respecte anumite condiții impuse de noi. Lucrurile vor fi gândite cum trebuie", a mai adăugat primarul Florin Chelaru.


Cum arată faleza


Investiția s-a realizat din materiale naturale - dale din granit, fiind prevăzută cu: 10 foișoare de observație care vor permite fotografierea peisajului Mării Negre; 2 ronduri prevăzute cu fântâni arteziene; 600 de stâlpi prevăzuți cu lampadare, alimentați cu energie electrică, din care aproximativ 300 de stâlpi utilizează surse de energie regenerabile (energie solară); 600 de bănci compozite fără spătar; 300 de bănci cu spătar; 300 de jardiniere; 36 de panouri electronice de informare pe care se vor putea afișa informații cu privire la starea vremii, precum și alte informații de interes public; un sistem de amplificare prevăzut cu 300 de boxe; 4 pergole.


Proiectul cuprinde și realizarea unei rețele de canalizare pluvială, care să asigure colectarea apelor pluviale și prevenirea oricăror inundații pentru riverani. Mai mult decât atât, proiectul creează infrastructura de turism de utilitate publică, investiția fiind prevăzută cu rețea de alimentare cu apă pentru deservirea cișmelelor și a dușurilor pentru plajă, dar și cu rețea de alimentare cu energie electrică.


Prin implementarea cestui proiect, turiștii și locuitorii orașului Năvodari beneficiază de un spațiu natural, în care se pot plimba și recrea, promenada reprezentând un adevărat traseu turistic, cu zone de odihnă și socializare. 
Valoarea totală a investiției a fost de 27,7 milioane lei, din care 25 milioane lei a reprezentat contribuția financiară a Uniunii Europene.


Comentează știrea

cupan
30 iunie 2016
In MAMAIA SAT cind

o sa avem canalizare si asfalt? Impazitele sint ca de MAMAIA conditiile de Ciorogirla

carmen
30 iunie 2016
faleza

Jardinierele si trandafirii aia ii uda cineva?...mai toti sunt deja uscati...pacat de ei!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3524 secunde