Liviu Dragnea:

"Nicio măsură nu va fi aplicată abrupt, decât după analize și simulări în detaliu"

144
1

Articole de la același autor

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că nu va fi aplicată "abrupt" nicio măsură fiscală, ci după ce vor fi făcute analize și simulări în detaliu. 


"Și premierul Tudose, și eu am spus chiar în ziua votului de investitură că există preocupări din punct de vedere al majorității parlamentare, al Guvernului, ca toate companiile care lucrează în România să plătească impozitele cinstit și la nivelul prognozat. Asta nu înseamnă că cele două, trei posibile măsuri nu pot fi discutate, dar nu va fi niciun fel de măsură aplicată abrupt, decât după ce se vor face analize și simulări în detaliu. Dacă printr-o măsură care ar avea în vedere scoaterea la lumină a unor posibile transferuri de profit firmele care acționează corect ar fi afectate, acea măsură nu se va adopta", a precizat Liviu Dragnea, întrebat când se va aplica impozitul pe cifra de afaceri. 


El a adăugat că a avut o discuție foarte aplicată cu prim-ministrul Mihai Tudose, iar acesta a spus că nu privește cu scepticism acele măsuri economice din programul de guvernare, ci cu foarte mare grijă, dacă ele își ating scopul. 


"Dacă își ating scopul, dar creează defecțiuni în altă parte a economiei, acele măsuri nu vor fi aplicate. Am discutat și cu domnul Tăriceanu, în detaliu, punctele de vedere sunt aceleași. Alianța nu scârțâie. Și cu taxa de solidaritate va fi făcută o analiză, o simulare, dacă efectul gândit pozitiv în urma aplicării acestei măsuri nu se justifică, nu va fi aplicată", a subliniat Dragnea. 


Comentează știrea

DODO
6 iulie 2017
smecherie de doi bani

adica noi aruncam piatra in balta si voi sa va bateti capul cum e mai bine , ca specialistii psd nu prea sint specialisti

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9364 secunde