Nicolae Ciucă este noul premier desemnat. „Este un teatru ieftin pus în scenă de Iohannis”

599

Articole de la același autor

După consultările care au avut loc luni la Palatul Cotroceni în ceea ce priveşte numirea unui nou guvern care să asigure ieşirea din criza politică, preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a desemnat în funcţia de premier pe Nicolae Ciucă. Acest lucru îi nemulţumeşte teribil pe cei din USR atât la nivel naţional, cât şi la nivel local.

Senatorul USR-PLUS de Constanţa, Remus Negoi, a oferit câteva declaraţii pentru „Cuget Liber” în legătură cu ceea ce s-a întâmplat luni la Bucureşti.

„Nu aş vrea să spun că a fost o mascaradă, spun doar că a fost un teatru ieftin pus în scenă de preşedintele Klaus Iohannis. Bineînţeles că noi nu puteam gira lucrul acesta pentru că se ştia de ceva vreme că cele două mari partide au ajuns la o înţelegere. Este o coaliţie dezgustătoare. Noi, dacă am fi participat la acele discuţii, am fi mers ca să avem de unde să ne întoarcem. Nu era cazul, mai ales că avem lucruri mai importante de făcut decât să girăm acţiunile unui preşedinte pe care nu îl mai recunoaşte nici partidul său şi nici oamenii care l-au votat în două rânduri şi care au stat la cozi interminabile pentru a scăpa de PSD”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, senatorul USR-PLUS de Constanţa, Remus Negoi.

Remus Negoi a vorbit şi despre premierul desemnat, Nicolae Ciucă, pe care îl consideră un om decent.

Senatorul mai spune că cei care formează coaliţia se vor certa în scurt timp din cauza banilor publici.

„Nicolae Ciucă pare un om relativ decent din punct de vedere emoţional, dar bineînţeles că girând lucrul acesta intră şi el în conul de umbră al echipei câştigo-demolatoare. Bineînţeles că acest Guvern va trece pentru că s-au asigurat că având voturile PNL şi PSD, iar PSD renunţând în primă fază la acea rotativă a premierilor, au agreat ca primul premier să fie de la PNL. Noi nu vom vota acest Guvern pentru că ar însemna să ne călcăm toate principiile pe care le avem. Criza politică nu se termină. Se va atenua o perioadă până când se vor certa între ei. Pe aceşti oameni îi uneşte prăduirea banului public. Ei nu vor să fie deranjaţi de USR şi tocmai din acest motiv le-a convenit să arate faţada adevărată a fiecărui partid pentru a guverna împreună. După puţină vreme se vor certa pe bani şi pe ceea ce au de făcut. Eu personal nu cred că acest guvern va rezista mai mult de vara viitoare”, a mai spus Remus Negoi.

Ludovic Orban a demisionat din PNL şi acest lucru îi confirmă lui Remus Negoi ideea de dezbinare între membrii liberalilor.

„Domnul Orban a spus mai demult că îşi va da demisia şi dacă ne gândim el a păstrat o notă de liberalism în acţiunile sale, chiar dacă şi el a avut de-a lungul timpului anumite accese de pesedism. Între ei era normal să apară astfel de tensiuni pentru că este vorba despre împărţirea hălcii de bani publici. Echipa câştigătoare este unită în cuget şi în bani”, a concluzionat Remus Negoi.

Revenind la „Guvernul Ciucă”, funcţia de vicepremier o va ocupa şeful UDMR, Kelemen Hunor. PNL ar urma să primească 8 ministere.

Cătălin Predoiu la Ministerul Justiţiei, Dan Vîlceanu la Ministerul Fondurilor Europene, Virgil Popescu la Ministerul Energiei, Lucian Bode la Ministerul de Interne, Bogdan Aurescu la Ministerul de Externe, Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educaţiei, Florin Roman la Ministerul Digitalizării şi Constantin Cadariu la Ministerul IMM-urilor şi Turismului.

PSD va avea nouă ministere şi funcţia de secretar general al Guvernului. Adrian Câciu va fi la Ministerul Finanţelor, Vasile Dîncu la Ministerul Apărării Naţionale, Marius Humelnicu la Ministerul Economiei, Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Adrian Chesnoiu la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Alexandru Rafila la Ministerul Sănătăţii, Marius Budăi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Lucian Romaşcanu la Ministerul Culturii şi Gabriela Firea la Ministerul Tineretului şi Familei. Funcţia de secretar general al Guvernului i-a revenit lui Marian Neacșu.

UDMR are trei ministere. Astfel, Cseke Atilla este la Ministerul Dezvoltării, Eduard Novak la Ministerul Sportului şi Tanczos Barna la Ministerul Mediului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4971 secunde