Breaking news Nicușor Dan, concluzii după ședința CSAT. Americanii ar vrea să disloce 500 de militari în România!

255
2 min citire
Nicușor Dan, concluzii după ședința CSAT. Americanii ar vrea să disloce 500 de militari în România! - nc-1773230186.webp
Ședința CSAT s-a încheiat și o primă concluzie face referire la solicitarea SUA, care ar viza bazele Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii. Potrivit surselor Antena 3, americanii ar vrea să disloce pentru 90 de zile aproximativ 400-500 de militari în România.
După ședința CSAT, președintele Nicușor Dan a făcut mai multe declarații.
Am avut azi o ședință a CSAT cu trei subiecte. Am discutat despre situația din Orientul Mijlociu, dintr-o perspectivă militară și previziuni pe termen scurt mediu și lung, am discutat despre situația românilor din zonă, am avut o expunere a doamnei ministru de Externe, până la acest moment au revenit din zonă în România aproximativ 5.700 de oameni, din care cam 3.700 au fost ajutați într-un fel sau altul de autorități. Am discutat de partea politică a acestui cnflict. România, împreună cu țările europene încearcă prin mijloace diplomatice, politice să oprească acest război care are consecințe asupra economiilor noastre, a românilor care trăiesc în zonă. Parte din acest efort diplomatic, recent o reuniune a reprezentanților UE cu reprezentanții consiliului de cooperare al Golfului, care au condamnat atacurile iraniene asupra țărilor din Golf.Al doilea punct de pe ordinea de zi a vizat situația economică și consecințele economice ale războiului: creșterea prețului petrolului, aici am avut o expunere a domnului ministru al Energiei și discuții cu premierul, ministrul de Finanțe, ministrul Energiei cu privire la diferitele scenarii și care va fi reacția statului român.  În ceea ce privește gazul, Guvernul a adoptat o schemă de plafonare"
„Și punctul al treilea al discuției de azi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente și forțe militare americane în România. E vprba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în spațiul public, echipamente de monitorizare și a unor echipamente de comunicații satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveșelu. Subliniez că acest chipamente sunt defensive și nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. Sunt echipamente non-cinetice.
Ele vor fi, în măsura în care Parlamentul aprobă în ședința care urmează să aibă loc azi, ele vor fi dislocate în baza acordului de parteneriat între România și SUA și e o colaborare a României cu SUA similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte țări NATO o fac. Pentru ca este echipamente și aceste forțe militare să ajungă în România e nevoie de votul Parlamentului. Am trimis o scrisoare Parlamentului și să avem o dezbatere în Parlament în această după-amiază.
Subliniez că e vorba de niște echipamente care sporesc securitatea României, deci îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare, țara lor este o țară sigură, ba chiar mai sigură”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0306 secunde