"Nu candidez la nicio funcție de conducere în PDL"

259
Europarlamentarul Monica Macovei a anunțat, ieri, într-o postare pe blogul său, că nu va candida la nicio funcție de conducere în PDL la Convenția Națională extraordinară din 30 iunie, dar îi va susține pe Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodor Paleologu și pe câștigătorii alegerilor locale.
Macovei nu exclude însă o candidatură a sa în cadrul Convenției Naționale a PDL din 2013.
"Nu candidez la aceste alegeri interne pentru nicio funcție de conducere în PDL. Îi voi susține pe Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodor Paleologu, pe câștigătorii alegerilor locale, pe cei care au îmbunătățit viața comunităților, dar au pierdut din alte motive decât performanța lor personală, și pe toți cei care doresc revigorarea și reformarea PDL", susține europarlamentarul democrat-liberal.
Monica Macovei a mai spus că, în paralel, se va ocupa de proiectele europene importante pe care le-a inițiat și se va implica în "acțiunea de coalizare a forțelor de dreapta" și crearea unei platforme care să-i adune pe toți cei care vor "să dezvolte țara prin taxe și birocrație reduse, onest, fără hoție sau clientelă politică, prin justiție dreaptă și aplicarea egală a legii".
"Voi participa în campania electorală alături de colegii care împărtășesc aceste crezuri și care au identificat același adversar comun: USL și pericolul restaurației, al dictaturii, al domniei plagiatului, minciunii și al pumnului în gura justiției. În funcție de evaluările ulterioare, voi decide dacă voi cere încrederea membrilor PDL la Convenția Națională din 2013", mai afirmă europarlamentarul PDL pe blogul său.
Depunerea candidaturilor la funcții în cadrul Biroului Național Permanent al partidului s-a încheiat ieri, la ora 14,00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6586 secunde