Vicepreședintele PSD Ioan Chelaru a declarat pentru MEDIAFAX, că nu este suficient ca senatorul Mircea Geoană să-și exprime dorința de a reveni în partid, mai este necesar și acceptul PSD, "având în vedere momentele relativ delicate prin care a trecut și la care a expus și partidul".
Chelaru a fost întrebat dacă l-ar putea considera pe Mircea Geoană din nou drept un coleg de partid, așa cum afirmă senatorul independent.
"Eu i-am recunoscut întotdeauna fostului președinte al partidului și colegului de Senat Mircea Geoană calitățile importante de om politic și dimplomat și pe care sigur nu și le-a pierdut, însă aceasta este opțiunea dumnealui, dacă dorește sau nu să revină în PSD. Dar nu este numai opțiunea dumnealui, este și opțiunea partidului care trebuie să-l și primească de data aceasta, având în vedere momentele relativ delicate prin care a trecut și dumnealui și la care a expus și partidul. Eu rămân la părerea că decizia rămâne la domnul Geoană și, dacă și-o va manifesta în mod expres în sensul depunerii unei adeziuni, sigur că trebuie să se ia o decizie", a declarat Chelaru.
"Mircea Geoană este un om care a marcat viața politică din România, a marcat inclusiv viața PSD, e adevărat că ne-a adus și suficiente probleme, dar nimeni nu are o viață politică rectilinie", a mai susținut el.
Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, joi, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că el nu a plecat niciodată din PSD și că se consideră în continuare un social-democrat, arătând că va candida pentru un nou mandat la Senat în același colegiu.
"Într-un fel, dacă mă uit la relația mea cu cei care m-au votat, cu cei cu care am lucrat, cu colegii și colegele mele, din punct de vedere practic, din punct de vedere sentimental, din punct de vedere ideologic, eu nu am plecat niciodată din PSD. Sunt același om, care are un crez politic clar și are aceeași relație normală cu colegii și colegele", a spus Geoană.
El a admis că, totuși, lucrurile pot fi discutate din punct de vedere formal.