Atitudine indiferentă a primarului din Ghindărești

"Nu facem că n-avem bani!"

467
Se știe foarte bine că, în rândul reprezentaților clasei politico-administrative din România, există un curent, care, în mod simbolic poate fi numit "nu facem că n-avem cu ce." Fie că este vorba despre parlamen-tari, primari sau oameni politici aflați în orice altă funcție, mai toți stau și așteaptă să vină sacii cu bani de pe la bugetul național sau de la cel local pentru ca ei, ulterior, să-i folosească "în binele" comunității.
Toți se plâng, toți ar face, dar n-au cu ce. Unul nu se agită să facă rost de fonduri din alte surse decât cele oficiale, surse despre care este destul de clar că vor mai întârzia să apară.
Într-o astfel de situație se află și primarul comunei Ghindărești, Vasile Simion. Întrebat care sunt proiectele pe care le are în plan pentru anul 2011, el a declarat, foarte degajat, că nu are de gând să facă "absolut nimic": "Știți foarte bine de ce! Că nu sunt bani!". De parcă asta ar fi menirea primarului, să stea să aștepte până când or cădea banii din cer ca abia apoi să se miște puțin din amorțeală pentru a simți și localitatea respectivă că este condusă de cineva. În momentul în care i s-a precizat că în alte comune se mai încearcă, totuși, să se mai facă ceva, Simion a spus cu aceeași relaxare că "Asta e! Cinste celor care au bani".
Dacă în alte localități se reiau proiecte ce au fost începute cu ani în urmă pentru a fi terminate în 2011, nici la acest capitol primarul comunei Ghindărești nu punctează. Cu o astfel de atitudine din partea unor primari, nu este de mirare faptul că multe dintre zonele rurale constănțene sunt declarate cu grad ridicat de sărăcie. Cel mai trist este faptul că oamenii de aici duc lipsă de lucruri elementare ce țin de un trai modest, nici măcar de unul mediu și că, totuși, s-ar putea face ceva, dacă ar exista voință.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4172 secunde