În lipsă de cocoș

Nuți a tăiat porcul la Năvodari

440
< 1 min citire
Pregătirile pentru Crăciun au fost marcate anul acesta, în Năvodari, într-un mod cu totul inedit. Astfel, administrația publică locală a pregătit locuitorilor, sâmbătă, sărbătoarea "Tăierea porcului…ca la români", eveniment desfășurat în parcul central al orașului. Cu această ocazie, năvodărenii i-au avut alături pe unii dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară, dar și oameni politici.
Și pentru că tradiția, fie ea și culinară (sau poate tocmai datorită acestui aspect) nu ține cont de coloratura și circul politic, Elena Udrea, secretar executiv al PD-L, a fost prezentă la "Tăierea porcului…ca la români". Nuți a participat la demonstrația culinară văzând, poate pentru prima oară, cum se prepară caltaboșii, toba, cârnații. Chiar dacă porcul a fost cuvântul de ordine al evenimentului, și nu cocoșul, Nuți s-a arătat încântată de modul în care s-a desfășurat evenimentul, dar și de ospitalitatea locuitorilor.
Cei prezenți la sărbătoare au degustat, cu mic cu mare, preparatele din carne de porc, iar copiii au încălzit atmosfera cu tradiționalele colinde.
Grupul "Rabinushka" din Jurilovca a oferit o suită din cele mai apreciate melodii populare ale rușilor-lipoveni. Pe lângă acestea, lipovenii au organizat și o prezentare cu bucate cu specific tradițional.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0311 secunde