Mâine,

O nouă încercare de deblocare a activității administrației locale din Năvodari

494
La mai bine de trei luni de la alegerile locale, administrația locală din Năvodari se confruntă cu o situație de blocaj. Consilierii locali nu au căzut de acord nici până acum nici măcar pentru constituirea comisiilor de specialitate. În ședințele de consiliu care s-au ținut până acum nu s-a aprobat nici un proiect de hotărâre. Mai mult, au fost și situații când consilierii, în funcție de culoarea politică, funcționau în două grupuri și organizau ședințe în paralel. Mâine, va avea loc o nouă tentativă de revenire la o stare normală, așa cum a menționat și primarul Nicolae Matei. Convocat de însuși edil, Consiliul Local Năvodari se va întruni în ședință extraordinară, mâine, pe ordinea de zi regăsindu-se un singur proiect de hotărâre. Este vorba despre constituirea comisiilor de speciali-tate. Potrivit proiectului de hotărâre, configurația comisiilor este următoarea: comisia pentru administrație publică locală, juridică, apărare a ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor va avea în componență doi consilieri PSD, alți doi de la PNL și unul de la PD-L. Aceeași componență este propusă și pentru comisia pentru amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură. Comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget - finanțe, administrarea domeniului public și privat, servicii și comerț este constituită din doi consilieri PSD, unul liberal și doi pedeliști, componență identică și pentru comisia pentru învățământ, sănătate, cultură, protecție socială, sportivă și de agrement.
Dacă mâine consilierii locali vor aproba unicul proiect de hotărâre de pe ordinea de zi va fi un prim pas spre deblocare activității Consiliului Local Năvodari. Comisiile care ar putea fi constituite mâine ar trebui să își înceapă în scurt timp activitatea pentru că sunt întocmite deja aproximativ 20 de proiecte care așteaptă să intre în dezbatere. Potrivit pri-marului Nicolae Matei, respec-tivele proiecte ar putea fi discutate și votate cel târziu peste două săptămâni, într-o ședință ordinară de consiliu local.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6579 secunde