O nouă investiție în orașul Ovidiu. Se inaugurează debarcaderul de pe lacul Siutghiol

302
O nouă investiție în orașul Ovidiu. Se inaugurează debarcaderul de pe lacul Siutghiol - onouainvestitielaovidiudebarcade-1449069986.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Primăriei Ovidiu inaugurează, astăzi, de la ora 11.00, debarcaderul amplasat pe malul lacului Siutghiol. Este vorba despre proiectul prin care pescarii vor avea un loc al lor.

"Valorificarea poziției geografice și creșterea valorii adăugate la produsele pescărești tradiționale, consolidarea competitivității zonei de pescuit Dobrogea Nord și creșterea consumului de pește și a produselor din pește la nivelul zonei Dobrogea Nord fac obiectul principal al contractului de finanțare pe care l-am semnat la începutul acestui an. Construirea unui debarcader în orașul Ovidiu a făcut parte din Programul Operațional pentru pescuit 2007-2013", a declarat primarul George Scupra.

El a explicat că, în urma implementării proiectului, debarcaderul din orașul Ovidiu va contribui la realizarea obiectivelor ce reprezintă priorități pentru administrația și comunitatea locală.

"În urma acestui proiect se va dezvolta zona de debarcare și descărcare a peștelui la standarde europene. Mediul economic local va fi revigorat și se va stimula creșterea cererii de pește și produse piscicole. Un alt lucru bun va fi că astfel vor crește veniturile la bugetul local al orașului Ovidiu cu ajutorul cărora vom putea pune în practică și alte proiecte pentru comunitate. Totodată, se vor crea noi locuri de muncă limitând șomajul și reducând fenomenul de migrație internă", a mai explicat edilul din Ovidiu.

Concret, proiectul a constat în construirea și amenajarea pe malul lacului Siutghiol pe o suprafață de 1.616 mp, a două pontoane plutitoare pentru ancorare, un punct de servire a mesei, căi de acces pietonale și auto.

Valoarea totală a proiectului a fost de aproape 1,8 milioane lei însumând fonduri acordate de bugetul de stat, fonduri acordate din Fondul European pentru Pescuit, dar și 600.000 lei de la bugetul local al Primăriei Ovidiu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 13 Noiembrie 2015
Stire din Eveniment : Incendiu de proportii in Ovidiu
Pagina a fost generata in 0.3727 secunde