Oprea a demisionat din funcția de președinte UNPR

114
< 1 min citire
Oprea a demisionat din funcția de președinte UNPR - gabrieloprea-1457016262.jpg
Președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, a demisionat, astăzi, din funcție.
''În acești aproape șase ani de activitate politică, UNPR a fost adesea pus la încercare și de fiecare dată am depășit împreună obstacolele ce ne-au ieșit în cale. Cu toții am ales drumul corect pentru partid și cu toții am dat dovadă de tărie de caracter atunci când a fost nevoie. Astăzi, UNPR este în fața unui moment pe cât de dificil, pe atât de important pentru viitorul său. Prin urmare, în calitate de fondator, de președinte și mai ales în calitate de membru al acestei echipe am ales să fac tot ceea ce ține de mine pentru ca partidul să treacă și peste acest obstacol'', precizează Oprea în scrisoarea transmisă membrilor UNPR, adăugând că interimatul funcției va fi asigurat de Neculai Onțanu.
Conform Agerpres, el spune că are obligația de a nu permite ca discuțiile ce îl vizează să afecteze imaginea formațiunii politice pe care a fondat-o, precizând că rămâne ''un simplu membru de partid''.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 Februarie 2016
Stire din Politică-Administrație : Gabriel Oprea poate fi urmărit penal
Miercuri, 02 Martie 2016
Stire din Eveniment : Gabriel Oprea, audiat la DNA
Vineri, 05 Februarie 2016
Stire din Eveniment : Gabriel Oprea, pus sub urmărire de DNA
Pagina a fost generata in 0.0453 secunde