Ordonanţele privind acordarea concediilor medicale şi prelungirea şomajului tehnic, adoptate

198
Ordonanţele privind acordarea concediilor medicale şi prelungirea şomajului tehnic, adoptate - 1-1612200579.jpg
Senatul a adoptat, luni, în şedinţa de plen, OUG 209/2020, prin care se stabileşte modul de acordare a concediilor şi indemnizaţiilor medicale pentru persoanele care s-au aflat în carantină şi izolare, şi OUG 211/2020, care prelungeşte până la 30 iunie 2021 acordarea indemnizaţiei pentru timpul redus de muncă al salariaţilor şi a indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajaţi în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, potrivit Agerpres.


Pentru fiecare din cele două ordonanţe s-au înregistrat 123 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 11 abţineri.


OUG 209/2020 prevede, printre altele, că persoanele asigurate, pentru care a fost instituită măsura izolării la domiciliu sau într-un un loc declarat, beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în baza certificatelor de concediu medical, acordate de către medicul de familie ca urmare a documentelor eliberate de către direcţiile de sănătate publică, şi peste termenul de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 180/2020, având în vedere volumul de activitate al acestor instituţii.


Actul normativ mai vizează reducerea la maximum 10% a procentului de 50% reglementat în OUG 180/2020 prevăzut în cazul nerespectării culpabile de către medicul de familie a oricăreia dintre obligaţiile contractuale, procent care se va aplica gradual, în funcţie de numărul de abateri.


OUG 211/2020 prelungeşte până la 30 iunie 2021 acordarea indemnizaţiei pentru timpul redus de muncă al salariaţilor şi a indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajaţi.


Cele două ordonanţe vor intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3081 secunde