Concurs Pachete de Paște pentru locuitorii din Cernavodă

500

Articole de la același autor

Programul social derulat de Primăria Cernavodă continuă și în perioada Sărbătorilor Pascale. Potrivit unui comunicat de presă, Primăria Cernavodă a împărțit peste 1.000 de pachete cu alimente per-soanelor fără venituri din oraș, persoanelor cu handicap și pensio-narilor cu pensii mai mici de 500 de lei/lună.
Acțiunea se încadrează într-un proiect amplu prin care administrația locală oferă astfel de pachete de șase ori pe an, cu ocazia unor importante sărbători religioase.
În această perioadă, adminis-trația locală a organizat o serie de evenimente și pentru tinerii și copiii din oraș. Peste 200 de copii au beneficiat de excursii în Delta Dunării. Acțiunea face și ea parte dintr-un program amplu derulat de Primăria Cernavodă, scopul aces-tuia fiind acela de a facilita parti-ciparea la excursii și tabere pentru 2.000 de elevi, anual.
Administrația locală urmărește implementarea unui program de acest gen și pentru pensionari, aceștia urmând să beneficieze de excursii la diferite obiective turistice și religioase din țară, în fiecare week-end.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8273 secunde