Prefectul Claudiu Palaz i-a primit, ieri, la Prefectura Constanța, pe cei 12 elevi din Republica Moldova, veniți în cursul săptămânii trecute pe litoralul Mării Negre.
Conform programului stabilit la momentul sosirii, marți a fost ziua în care grupul de elevi a lăsat plaja de-o parte pentru a veni la Prefectură și a avea o discuție liberă cu reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Deși tema centrală trebuia să fie sistemul administrativ românesc, elevii au avut și alte curiozități, majoritatea fiind axate pe traseul carierei lui Claudiu Palaz și pe viața personală a prefectului. Întrebat dacă și-a dorit dintotdeauna să ajungă prefect, Palaz a explicat că primul său vis a fost acela de a deveni procuror și a menționat că, în momentul în care a ajuns în Primăria Constanța, nu avea în plan această perspectivă.
Palaz le-a povestit acestora despre cariera sa, menționând toate funcțiile pe care le-a avut atât în cadrul Primăriei, cât și în cadrul Prefecturii. Acesta le-a explicat tinerilor că, din punctul său de vedere, în viață este mult mai bine să profiți de oportunitățile care îți sunt oferite decât să te atașezi de vise irealizabile.
Elevii au fost curioși să afle cum reușește să își împartă timpul între locul de muncă și familie. În replică, prefectul a menționat că nu petrece atât timp cu familia sa cât și-ar fi dorit, deoarece funcția pe care o ocupă nu îi permite, fiind intens implicat în activitatea de la Prefectură. Totuși, el a menționat că este foarte norocos, deoarece soția sa știe cum să le explice copiilor de ce tatăl lor nu le poate dedica mai mult timp. Palaz le-a vorbit elevilor despre magazinele ce comercializează etnobotanice,
le-a explicat care este poziția sa referitoare la acest subiect și le-a vorbit despre acțiunea sa la nivelul orașului Constanța.
La întrebarea "Ce hobby-uri aveți?", Palaz a menționat mașinile, vânătoarea și colecția sa de arme și săbii care i-a fascinat pe elevii basarabeni. Aceștia au pus diverse întrebări referitoare la colecție, exprimându-și dorința de a o vedea în cazul în care vor mai avea po-sibilitatea să vină la Constanța. Menționăm că, ieri, după vizita de la Prefectură, grupul a participat la un tur al Universității "Ovidius".
Astăzi, elevii și cei doi profesori coordonatori vor pleca înapoi în Republica Moldova, cu promisiu-nea, din ambele părți, că va exista disponibilitate de colaborare și în alte acțiuni pe viitor.