"Până la vară, n-o muri nimeni dacă se circulă pe DN2A"

1700
În cadrul ședinței de la Prefectura Constanța, în care prefectul Claudiu Palaz a convocat toate părțile implicate în soluționarea problemei caselor de la Crucea, aflate în pericolul de a se prăbuși, din cauza traficului intens, viceprimarul din Ovidiu, Dan Pândichi, a făcut o serie de solicitări cu privire la circulația pe DN2A din zona orașului său.
Pândichi a cerut devierea traficului greu de pe ruta DN2A, pe ruta DN3C și montarea unui sens giratoriu cu caracter provizoriu pe noul traseu, pentru a se diminua pericolul de accidente.
La momentul respectiv, i s-a explicat că o astfel de idee nu se poate pune în discuție, deoarece ar însemna ca mașinile de tonaj mare să circule pe un drum aflat într-o stare foarte proastă, fapt ce le-ar aduce avarii majore.

"Adevărul este undeva la mijloc"
Potrivit declarațiilor primarului orașului Ovidiu, Dumitru Bocai, s-a renunțat la această solicitare, deoarece prefectul Claudiu Palaz are dreptate în expunerea de motive pentru care devierea traficului nu ar fi o inițiativă tocmai potrivită. Edilul spune că nu vor mai cere nimic în acest sens și că vor avea răbdare până la terminarea lucrărilor pe autostrada Cernavodă - Constanța.
"Până la terminarea autostrăzii, trebuie să avem răbdare. Vicele a susținut cauza orașului, avea și el dreptate, dar pe cealaltă parte aveau și ei dreptate (nr. prefectul și organele de poliție). Adevărul este undeva la mijloc. Nu se poate devia circulația pe acel drum, deoarece este varză, iar tirurile respective costă foarte mult și, dacă vor merge pe acea rută, vor suferi defecțiuni mari", afirmă Bocai.
De asemenea, primarul a spus că, în ceea ce privește casele de pe DN2A din zona Ovidiu, acestea nu se află în pericol de a se prăbuși, pentru că sunt situate la o distanță destul de mare față de șosea, iar drumul în sine este unul lat, fapt ce ajută la reducerea vibrațiilor. Astfel, motivul pentru care viceprimarul a făcut acele solicitări sunt accidentele sporite și traficul îngreunat, nicidecum o eventuală distrugere a caselor.
"Domnul viceprimar a făcut această so-licitare din cauza accidentelor frecvente și din cauza intensificării traficului. Nu se pune problema de prăbușire a caselor. Însă, am renunțat la această idee. Până la vară, n-o muri nimeni dacă se circulă pe acolo. Trebuie să fim înțele-gători, până la urmă această autostradă se face și pentru noi", a declarat primarul Dumitru Bocai.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 22 Decembrie 2010
Stire din Eveniment : Jaf la o casă de amanet
Pagina a fost generata in 0.258 secunde