Biroul Electoral Central a admis, la sfârșitul acestei săptămâni, semnele electorale ale partidelor politice, ale alianțelor electorale, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidaților independenți care și-au depus candidaturile pentru alegerile europarlamentare.
Competitorii care au primit răspuns favorabil din partea BEC sunt UDMR, PDL, PNL, Alianța Electorală PSD-PC, PRM, PNȚCD, Partidul Ecologist Român, Partidul Verde și Forța Civică, precum și cei trei candidați independenți, Elena Băsescu, Pavel Abraham și Mihaela Mihai.
BEC a respins cererile Partidului Național Democrat Creștin și a Partidului Popular și al Protecției Sociale.
Săptămâna aceasta se vor rezolva contestațiile privind admiterea sau respingerea semnelor electorale și a celor cu privire la modul de formare și componența Biroului Electoral Județean, a Bi-roului Electoral al sectorului municipiului București, respectiv a Biroului Electoral pentru secțiile de votare din străinătate.
În termen de cel mult cinci zile de la înregistrarea candidaturilor, cel mai târziu 13 aprilie, BEC va decide admiterea sau respingerea candidaturilor. Până la împlinirea a 45 de zile înaintea zilei de referință, cel mai târziu 23 aprilie, alegătorii, partidele, alianțele politice și electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pot contesta în scris decizia BEC asupra candidaturilor.
Competitorii electorali trebuie să solicite, în scris, de la conducerea serviciilor publice de radiodifuziune și televiziune timpii de antenă în vederea pregătirii campaniei electorale, până la 28 aprilie.
Startul campaniei electorale se dă pe 8 mai, cu 30 de zile înainte de ziua de referință (7 iunie).