Prin "trimisul special", senatorul Sorin Serioja Chivu,
Parlamentarii independenți "racolează" membri de la Constanța
3020
Articole de la același autor
Locuințele ieftine lăudate de Mazăre își caută cumpărătorii cu lumânarea
23 Februarie 2010
Senatorul independent Sorin Serioja Chivu a participat, vineri, alături de ministrul Apărării Naționale, deputatul independent Gabriel Oprea, la sfințirea Troiței Călătorului pe Mare de la Constanța. Cu această ocazie, parlamentarul a făcut o serie de declarații vizavi de posibilitatea "racolării" de membri de partid de la Constanța, dar și legate de ceea ce el a numit "certitudinea" unor debarcări ale deputaților și senatorilor din alte partide cu sco-pul de a trece în barca independenților. Cât privește strict Constanța, senatorul Chivu a afirmat că nu poate, pentru moment, să dea vreun nume care intenționează să se alăture grupului independenților. Astfel, Sorin Serioja Chivu a explicat: "Porțile vor fi deschise pentru toți cei ce cred într-o clasă politică de tip nou".
De reținut este, totuși, că senatorul a mărturisit că inclusiv la Constanța există "o structură de dialog": "Avem CV-urile depuse, nu ne hazardăm, nu vrem cantitativ, vrem să ne remarcăm și valoric. Nu vă pot da niciun nume astăzi". În aceeași ordine de idei, Chivu a ținut să menționeze că partidul care va avea, pe data de 1 mai, lansarea la București - urmând a veni, ulterior, și la Constanța, cu o caravană numită "Interesul național" - nu va accepta în sânul său orice parlamentar. "Nu primim orice parlamentari", a subliniat el.
Nu în ultimul rând, senatorul Sorin Serioja Chivu a declarat și că partidul independenților susține guvernarea Boc fără, însă, ca acest aspect să însemne o eventuală alianță cu PDL-ul la viitoarele alegeri. "Nu, noi susținem guvernarea Boc, nu vorbim de alianțe", a conchis Chivu.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!