Deși susțin că "nu ar fi o tragedie",

Parlamentarii PSD de Constanța nu vor să iasă de la guvernare

876
Parlamentarii PSD de Constanța nu vor să iasă de la guvernare - 4fec58181bb416f09f8ef0f69433584f.jpg
În cazul ruperii coaliției de guvernământ, toți directorii PSD ai deconcentratelor constănțene ar putea fi schimbați

Ipoteza potrivit căreia PSD ar putea ieși, la începutul lunii septembrie, de la guvernare, este din ce în ce mai vehiculată în ultimele zile. Și fie că este lansată de membri ai conducerii PD-L (n.r. – vicepreședintele Cezar Preda a declarat duminică faptul că PSD trebuie scos de la guvernare, dar a revenit ieri, susținând că nu va propune acest lucru colegilor săi pedeliști și că a fost doar "un semnal" pentru PSD), fie vehiculată în cercurile politice ale celor două partide de guvernământ, subiectul este unul "fierbinte". Printre motivele care ar conduce la un asemenea scenariu s-ar număra, pe lângă așa numita atitudine anti-guvernare a PSD-ului, care s-a manifestat preponderent ca un partid de opoziție, și o posibilă "racolare" a 18 parlamentari PSD de către democrat-liberali.
Interesant este, din acest punct de vedere, modul în care văd parlamentarii social-democrați constănțeni actuala ipoteză. Mărturisind că nu au o informație clară referitoare la ieșirea de la guvernare și că, oricum, o astfel de decizie va fi luată statutar, în interiorul partidului, senatorii Nicolae Moga și Alexandru Mazăre și deputatul Eduard Martin sunt de părere că ruperea coaliției nu este oportună în actualul context.

"Eu nu sunt pentru ieșirea de la guvernare"
"Dacă mă întrebați pe mine, eu nu sunt pentru ieșirea de la guvernare", a fost prima reacție a senatorului PSD Nicolae Moga. În opinia sa "jocurile politicianiste trebuie lăsate la o parte". "Nu te joci cu guvernarea și cu țara", a declarat Moga. De asemenea, din punctul de vedere al senatorului Colegiului 2, campania pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în toamna acestui an nu trebuie confundată cu guvernarea: "Guvernarea e guvernare, președinția e președinție", a subliniat el.
În ceea ce privește implicațiile pe care o eventuală ieșire de la guvernare a PSD-ului le-ar avea la nivel local, Nicolae Moga a menționat schimbarea directorilor de deconcentrate care au avut sprijinul PSD pentru a ocupa fotoliile de conducere ale instituțiilor: "Dacă nu mai ești la guvernare, schimbi directorii". Totuși, parlamentarul constănțean a ținut să precizeze că dezaprobă numirea directorilor coordonatori ai deconcentratelor pe considerente politice, și nu în funcție de pregătirea profesională: "Directorii nu trebuia să fie puși pe criterii politice, ci pe criterii de competență și profesionalism", a conchis senatorul Moga.

PSD, târât într-o aventură
Nici senatorul PSD al Colegiului 3, Alexandru Mazăre, nu vede cu ochi buni ruperea coaliției, declarând că, în viziunea sa, "ieșirea de la guvernare nu are niciun rost": "Avem un obiectiv clar și anume să gestionăm situația economică în care ne aflăm, fapt pentru care nu e oportun să ieșim de la guvernare". El a recunoscut, totuși, că în interiorul partidului sunt multe voci care susțin ieșirea de la guvernare, pe motiv că "PSD e târât într-o aventură în care deciziile sunt la mâna PD-L, adică a premierului și a ministerelor grele".
Chiar și așa, însă, Alexandru Mazăre a adăugat că, la nivel local, trecerea în opoziție n-ar constitui o problemă. "E mai simplu să stai în opoziție, stai pe margine și critici. Când intri în joc, atunci e mai greu, trebuie să găsești soluții", a comentat senatorul social-democrat. Mai mult, parlamentarul PSD de la malul mării nu ar vedea o problemă nici în schimbarea directorilor instituțiilor deconcentrate, admițând că "așa este normal, acesta este jocul democratic". "Dacă ieșim de la guvernare, o să schimbăm de la miniștri până la ultimul director. Eu spun că așa e cel mai cinstit. Nu ne mai ascundem după deget", a adăugat el.
Senatorul Alexandru Mazăre a explicat totodată că o decizie referitoare la ieșirea de la guvernare nu va fi luată decât în mod statutar: "Se va proceda la fel ca atunci când am decis să rămânem la guvernare, în cadrul unui Consiliu Național. Așa se va proceda și acum, dacă va fi cazul", a mai menționat el.

Joaca de-a politica
La rândul său, deputatul PSD al Colegiului 6, Eduard Martin, a afirmat că ieșirea PSD de la guvernare nu este, în niciun caz, un obiectiv pentru un parlamentar. "În criză, nu ne permitem să ne jucăm de-a politica, ar trebui să fim mult mai stabili în gândire", a apreciat Martin.
Pe de altă parte, însă, deputatul pesedist a criticat posibila tentativă a PD-L de a racola parlamentari PSD și a precizat că "uneori, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg" și că "s-ar putea să nu le iasă jocurile". Cu toate acestea, social-democratul Eduard Martin a mărturisit și că, la nivelul pesediștilor constănțeni, "opoziția n-ar fi ceva de speriat, nu ar fi o tragedie".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3503 secunde