Radu Mazăre - primarul i-a atribuit lui Radu Mazăre - acționarul Conpress Group un contract de 61.887 lei

3017
1
Radu Mazăre - primarul i-a atribuit lui Radu Mazăre - acționarul Conpress Group un contract de 61.887 lei - 67ca3192a9793d768d6706d0541842f4.jpg
Primarul Radu Mazăre a anunțat, în acest week-end, că Agenția Națională de Integritate (ANI) a început cercetarea sa într-un nou dosar pentru conflicte de interese, spunând că nu știe care este obiectul dosarului. Cel mai probabil este ca cercetarea ANI să privească un contract încheiat între Primăria Constanța și Conpress Group SRL, firmă în care Radu Mazăre se regăsește ca acționar.
"Săptămâna Financiară", într-un articol recent, susținea că, în vara anului trecut, pe 30 iulie, municipiul Constanța și SC Conpress Group SRL (companie deținută de Radu Ștefan Mazăre, Nicușor Constantinescu, Sorin Gabriel Strutinsky și Mihail Cârciog) au încheiat un contract de 61.887 de lei, contract ce ar "putea să fie călcâiul lui Ahile pentru Radu Mazăre, deoarece semnarea acestui contract îl poate costa chiar mandatul de primar". Până acum instituțiile statului nu au putut dovedi existența niciunui conflict de interese între primarul Radu Mazăre și omul de afaceri Radu Mazăre. Însă acest contract arată negru pe alb că primarul Radu Mazăre și-a plătit sieși 61.887 de lei. Mai mult, jurnaliștii de la ziarul "Săptămâna Financiară" scriu că acest contract îl face pe primarul Radu Mazăre să încalce prevederile articolului 76, alin. (1) din Legea 161/2003, modificată. Potrivit prevederilor legii, "primarii și viceprimarii sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I".
Faptul că primarul Radu Mazăre a lăsat o urmă atât de vizibilă în spatele său nu poate avea decât două explicații: ori a uitat că nu a ieșit din acționariatul acestei companii (cum s-a întâmplat în cazurile companiilor Conpress Holding SRL, Soti Cable Neptun SRL și Telegraf Adevertising SRL) - lucru plauzibil dacă avem în vedere că Registrul Comerțului l-a identificat pe Radu Ștefan Mazăre ca acționar în alte șapte companii -, ori se consideră suficient de puternic încât să nu poată fi atins, mai arată "Săptămâna Financiară".
Potrivit informațiilor oferite de Serviciul Electronic de Achiziții Publice, acolo unde - în afara contractului încheiat cu Conpress Group SRL, firmă în care Mazăre și președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, apar ca acționari direcți - există înregistrate alte 13 contracte încheiate între Primăria Constanța și firmele Conpress Holding SRL, Soti Cable Neptun SRL și Telegraf Advertising. Deși nici primarul Radu Mazăre și nici președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, nu mai apar ca acționari în aceste societăți comerciale, ei au avut în trecutul apropiat calitatea de acționari. De altfel, legătura dintre primarul Mazăre și Nicușor Constantinescu cu aceste companii este evidentă, întrucât acționarii acestor companii sunt Sorin Gabriel Strutinsky și Mihail Cârciog, adică ceilalți doi acționari ai Conpress Group SRL.

Comentează știrea

cta
4 octombrie 2012
dreptate

nicusor mazare jos.ba nu va incalta nimeni.sunteti tari.bravo voua.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4934 secunde