Multe face omul "cu câteva păhărele în cap, pe timp de caniculă"

Evreii din Sankt Petersburg îl iau peste picior pe Mazăre "Nazistul"

1063
Evreii din Sankt Petersburg îl iau peste picior pe Mazăre
Autoritățile din Sankt Petersburg și-au exprimat public indignarea față de ceea ce au numit "gestul blasfemiator" al primarului Constanței, social-democratul Radu Mazăre, care a defilat, de curând, îmbrăcat în uniformă de ofițer german în cadrul unei prezentări de modă, în stațiunea Mamaia. Cu toate acestea, potrivit cotidianului "Kommersant", citat de "Gândul" și de "România liberă", administrația din Sankt Petersburg a menționat că nu ia în calcul suspendarea acordului semnat în 2007 între Sankt Petersburg și urbea tomitană, așa cum, cu puțin timp în urmă, solicitau câțiva politicieni locali ruși. Poziția oficialităților ruse vine după ce, în ultimele zece zile, presa internațională, organizațiile evreiești, europarlamentarii și societatea civilă au condamnat, in corpore, gestul edilului-șef al Constanței de a defila nonșalant într-o uniformă ce trece drept simbol al nazismului.
"Reacția noastră la acest gest este una de condamnare. În plan personal, ne exprimăm surprinderea față de acțiunile unui demnitar de rang atât de înalt", a ținut să menționeze președintele Comisiei pentru Relații Externe din cadrul Primăriei Sankt Petersburg, Aleksandr Prohorenko. În plus, așa cum se arată tot în "Kommersant", el a explicat că acordul de cooperare a fost semnat la inițiativa părții române, pregătirea sa a durat trei ani, iar soarta lui nu depinde de cine anume conduce administrația publică locală constănțeană.
Mai mult decât atât, se pare că guvernatorul Sankt Petersburg-ului, Valentina Matvienko, a semnat un acord de cooperare cu "generalul nazist", așa cum l-a numit presa internațională pe Mazăre, fără însă, susține autorul materialului din publicația rusească, a bănui ce va urma, și asta pentru că "în acel moment, Mazăre era la costum și nu puteai să-ți dai seama ce hram poartă".
De remarcat este că, deși semnat de Matvienko și edilul-șef al Constanței la 2 aprilie 2007, la Smolnâi, pe o perioadă de cinci ani, acordul care presupune un parteneriat în plan industrial, comercial, turistic, în educație și în plan cultural între Sankt Petersburg și Constanța nu s-a făcut remarcat, până în prezent, cu nicio manifestare. De altfel, responsabilul cu relațiile internaționale din Primăria Sankt Petersburg recunoaște că "acordul semnat nu a avut nicio evoluție în plan practic, deși administrația orașului de pe Neva a trimis numeroase semnale părții române în privința transpunerii în viață a documentului".
Ceva mai plastic, Prohorenko a explicat că "în esență, acordul seamănă în acest moment cu un trandafir care încă nu a înflorit", dar a subliniat totodată că în ciuda reacțiilor internaționale categorice care au blamat gestul primarului Constanței, documentul de colaborare între cele două localități rămâne în vigoare.

Voia să fie primit de Putin
"Îmi aduc aminte că el s-a arătat nemulțumit de primirea pe care i-am făcut-o, deși a avut parte de un program încărcat și a avut la dispoziția sa și însoțitori. Am avut impresia că el conta pe o primire de la președintele Federației Ruse. Era vizibilă o anume ostilitate pe care o manifestă față de noi". – Vataniar Iaghia, reprezentantul parlamentului regional din cadrul Comisiei pentru Afaceri Internaționale, pentru "Kommersant".

Poate a avut insolație
"Fapta lui Mazăre ține de competența locuitorilor Constanței și Uniunii Europene. Mai ales că nici nu știm exact ce s-a întâmplat. În România acum e caniculă, poate că a avut insolație. Ei, acolo, mai au și un vin bun și cine știe ce virus poți să contactezi cu câteva păhărele în cap pe timp de caniculă", a declarat, glumind, Mark Grubarg, liderul comunității evreiești din Sankt Petersburg, citat de Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4904 secunde