Eurodeputații români din PPE solicită socialiștilor europeni blamarea publică a comportamentului lui Mazăre

1610
Eurodeputații români din PPE solicită socialiștilor europeni blamarea publică a comportamentului lui Mazăre - f87a6139b96bb4b85b23618ae6988252.jpg
Europarlamentarii români din grupul Partidului Popular European (PPE) i-au adresat președintelui Partidului Socialiștilor o scrisoare deschisă în care spun că Radu Mazăre a adus "prejudicii grave imaginii României și, implicit, Uniunii Europene" și cer dezavuarea publică a comportamentului acestuia.
Parlamentarii PPE din delegația României au adresat ieri o scrisoare deschisă președintelui Partidului Socialiștilor Europeni (PSE), Poul Nyrup Rasmussen, prin care atrag atenția asupra faptului că este "inacceptabilă expunerea publică a uniformei și a însemnelor Armatei germane din timpul celui de al Doilea Război Mondial".
Din PPE fac parte europarlamentari români precum Monica Macovei, Theodor Stolojan, Sebastian Bodu, Marian-Jean Marinescu, Elena Băsescu și Traian Ungureanu.
"Domnul Radu Mazăre, membru marcant al Partidului Social Democrat, afiliat familiei politice a social-democraților, și primar al Constanței, un oraș important al României, a participat la un eveniment local purtând uniforma și însemnele Armatei germane din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Acest gest încalcă atât normele europene, cât și prevederile legilor statului român care interzic organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob și propagarea imaginii persoanelor vinovate de săvârșirea de crime împotriva păcii și umanității", se arată în documentul semnat de românii din PPE.
Europarlamentarii români fac referire și la reacțiile negative la nivel internațional. "Gestul incalificabil al domnului Mazăre a adus prejudicii grave imaginii României și, implicit, a Uniunii Europene, provocând reacții internaționale de protest ample și vehemente", scriu eurodeputații românii.
Primarul Constanței, social-democratul Radu Mazăre, a defilat în urmă cu peste o săptămână, în cadrul unei prezentări de modă, îmbrăcat într-o uniformă de ofițer german. Alături de el s-a aflat fiul său, Răducu, acesta purtând o uniformă de ordonanță.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2011 secunde