Parlamentarii vor primi bani pentru cazare și în vacanța parlamentară

61

Articole de la același autor

Suma de 4.000 de lei lunar pentru cazarea parlamentarilor va fi acordată pentru toate cele 12 luni ale anului, pentru că în vacanța parlamentară este posibil oricând să fie convocată sesiune parlamentară extraordinară, a declarat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

"Suma este valabilă și pentru cele trei luni de vacanță parlamentară pentru că este posibil să fie sesiune extraordinară. Este o chestiune normală. Suma se acordă pentru cele 12 luni, există posibilitatea ca Parlamentul să fie convocat într-o ședință de urgență pe orice articol din Constituție chiar și, Doamne ferește, într-o problemă de interes național și atunci trebuie să le asigurăm cazarea, pentru că aceasta este obligația statului față de cei care au fost aleși în demnitatea politică de deputat sau senator", a spus Zgonea la finalul ședinței Birourilor Permanente reunite. 

Conducerile Camerei Deputaților și Senatului au aprobat, ieri, normele de aplicare a noului Statut al deputaților și senatorilor, cele mai importante fiind acordarea lunară a sumei de 4.000 de lei pentru cazare și a sumei de 1.000 de lei pentru transportul în circumscripții.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2053 secunde