Parlamentul a validat candidații pentru funcţiile de vicepreşedinţi şi consilieri ai Curţii de Conturi

230
1 min citire
Parlamentul a validat candidații pentru funcţiile de vicepreşedinţi şi consilieri ai Curţii de Conturi - votparlamentscaled-1696951303.jpg
Candidaţii pentru două funcţii de vicepreşedinţi şi şase consilieri ai Curţii de Conturi au fost validaţi, marţi, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Anterior votului, aceştia au fost audiaţi şi au primit votul din partea senatorilor şi deputaţilor din comisiile reunite de buget finanţe.
Au fost validaţi pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai Curţii de Conturi Ion Mocioalcă (252 de voturi "pentru" şi 114 de voturi contra) şi Lucian-Ovidiu Heiuş (256 de voturi "pentru" şi 100 contra).
Au fost validaţi pentru funcţiile de consilieri de conturi Eniko-Katalin Lacziko (251 de voturi "pentru", 115 de voturi contra), Carmen-Dorina Drăgan (252 de voturi "pentru" şi 114 de voturi contra), Ştefania Gabriella Ferencz (252 de voturi "pentru" şi 114 de voturi contra) şi Aurelian Bădulescu (253 de voturi "pentru" şi 113 contra), transmite Agerpres.
Daniela Teodoru a obţinut 3 voturi pentru şi 353 de voturi contra, Andreea Ionela Ichim, Roxana-Iuliana Prisăcariu şi Mihail-Cătălin Toderaşcu au obţinut câte un vot "pentru", Octavian Bădescu - 20 de voturi "pentru", Valentin-Lică Curelaru - 17 voturi "pentru", Cătălin Corneliu Ghinăraru - 18 de voturi pentru, iar Niculina Daniela Ciopa, Iulia-Adriana Manolache, Florica Paris Liliana Sabău, Iuliana Serediuc şi Răzvan Tătaru nu au obţinut niciun vot în favoarea lor.
Deputatul AUR Adrian Axinia a declarat, în cadrul dezbaterilor generale, că "priorităţile puterii sunt de servire a propriei clientele cu sinecuri regeşti".
Potrivit deputatului USR Victor Ilie, "Curtea de Conturi va rămâne o instituţie servită politic".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0474 secunde