PAȘAPORTUL SĂ FIE ACT DE IDENTITATE! IATĂ PROPUNEREA LIBERALILOR

157
PAȘAPORTUL SĂ FIE ACT DE IDENTITATE! IATĂ PROPUNEREA LIBERALILOR - 3879119063pasaport-1457868671.jpg

Articole de la același autor

Un grup de senatori și deputați PNL au inițiat un proiect de lege pentru modificarea OUG 97/2005, prin care pașaportul ar urma să devină act de identitate, la fel ca buletinul sau cartea de identitate provizorie.


"În sensul prezentei ordonanțe de urgentă, prin act de identitate se înțelege cartea de identitate, precum și cartea de identitate provizorie și buletinul de identitate, aflat în termen de valabilitate, precum și pașaportul", se arată în propunerea legislativă de modificare a OUG.


Inițiatorii susțin în expunerea de motive că, respectând drepturile fiecărui individ și doar în condițiile prevăzute de lege, legitimarea de către reprezentanții abilitați ai statului trebui să poată fi realizată și în lipsa cărții de identitate. Drept urmare, condiționarea legitimării de existența sau prezența exclusivă a cărții de identitate ar fi nejustificată, având în vedere că statul roman eliberează și alte documente de identificare, precum pașaportul.


"Legitimarea sau identificarea cetățenilor, mai ales în actualul context european, în timpul fenomenului denumit criza migranților și pe fundalul unor amenințări din partea unor actori non-statali, poate fi esențială sub aspectul siguranței naționale", mai susțin parlamentarii în inițiativa legislativă. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.04 secunde