PD-L Constanța își prezintă, sâmbătă, raportul de activitate

841
< 1 min citire
Organizația PD-L Constanța își va prezenta, sâmbătă, în contextul Colegiului Director al partidului, raportul de activitate. Conform declarațiilor liderului pedeliștilor constănțeni, Mircea Banias, acest eveniment are loc, conform statutului, o dată la șase luni, cel mai recent Colegiu Director fiind organizat în primăvara trecută.
La Colegiul de sâmbătă vor lua parte aproximativ 70 de președinți ai organizațiilor PD-L din județ și membrii Biroului Permanent Județean (care în formulă lărgită are 36 de membri).
Referitor la raportul de activitate, senatorul Colegiului 4 a recunoscut: "Nu este așa cum ne-am fi dorit, dar oricum marchează o evoluție a partidului, dacă ne gândim la rezultatele catastrofale ale alegerilor locale de anul trecut. Au dispărut tensiunile din interior, precum și cei infiltrați în partid". Totodată, Banias a declarat și că în cadrul evenimentului de sâmbătă vor fi aduse la cunoștința membrilor de partid o serie de mesaje de campanie, în perspectiva prezidențialelor.
Nu în ultimul rând, el a anunțat că rezultatele sondajului de opinie comandat de partid pentru a afla cum stau în sondaje PD-L și Traian Băsescu vor fi făcute publice fie pe 27, fie pe 28 septembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 19 Septembrie 2009
Stire din Politică-Administrație : Slujesc un partid, caut doctrină
Pagina a fost generata in 0.0317 secunde