PD-L dă ca sigură reușita lui Moinescu în cursa pentru Primăria Medgidia

679
< 1 min citire
PD-L continuă prezentarea candidaților în cursa pentru primăriile din județ. Astfel, în cadrul unei conferințe de presă susținute ieri dimineață, democrat liberalii au menționat că, pentru șefia administrației publice locale din Medgidia, îl susțin tot pe Dumitru Moinescu, actualul primar al orașului.
În ceea ce privește proiectele prioritare pe care le are în vedere pentru viitorul mandat, Moinescu a declarat: "Intenționăm să înființăm un parc industrial în Medgidia, care va fi situat undeva între oraș și localitatea Valea Dacilor. Parcul va avea o suprafață de 600 de hectare și, datorită avantajelor competitive pe care le avem față de alte orașe din țară, există toate șansele ca investitori din Spania, China, Turcia și Italia să vină să deschidă afaceri aici, ceea ce, potrivit estimărilor, va conduce la crearea a 24.000 de locuri de muncă", a precizat actualul edil din Medgidia.
Totodată, Moinescu a declarat că, dacă la începutul primului mandat și-a propus să facă din Medgidia un "oraș locuibil", pentru următorul mandat își dorește să transforme Medgidia "într-un oraș bogat". Din acest punct de vedere, el a menționat "crearea de locuri de muncă" ca prim obiectiv a cărui realizare este deosebit de importantă pentru locuitorii orașului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0282 secunde