PDL va vota pentru cercetarea fostului ministru Victor Paul Dobre

215
< 1 min citire
Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, că deputații democrat-liberali vor vota pentru aprobarea cererii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de începere a urmăririi penale față de fostul ministru delegat al Administrației Victor Paul Dobre dacă plenul Camerei Deputaților se va reuni în ședință extraordinară pentru a discuta acest caz.
"În Parlament este o cerere a Parchetului de pe lângă Înalta Curte și dacă se va reuni (plenul Camerei Deputaților - n.r.) noi vom proceda așa cum am procedat întotdeauna. Adică nu ne-am opus niciodată demersurilor justiției. Vom vota ceea ce dânșii cer", a afirmat Blaga.
În data de 10 august, procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, a solicitat Camerei Deputaților declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale față de Victor Paul Dobre, deputat și fost ministru delegat pentru Administrație în cadrul Ministerului Administrației și Internelor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0335 secunde