Pe cine vrea PSD la guvernare și când va fi guvernul restructurat

103
Pe cine vrea PSD la guvernare și când va fi guvernul restructurat - psd-1416906237.jpg

Articole recomandate

Aflat la Grupul PSD de la Camera Deputaților, președintele PSD, Victor Ponta, le-a cerut colegilor amânarea Congresului PSD pentru primăvară. Reuniunea ar putea avea loc în februarie sau martie. Ponta a mai susținut că ar fi bine ca PSD să rămână la guvernare. Totdată, PSD vrea ca PLR-ul, condus de Călin Popescu Tăricanu, să intre la guvernare. În schimb, partidul lui Tăriceanu este încă neînregistrat.


Premierul Victor Ponta a ajuns la Palatul Parlamentului, în jurul orei 9.45, dar a mers întâi la grupul PSD de la Camera Deputaților, unde a fost însoțit de Valeriu Zgonea. Totodată, potrivit unor surse, Guvernul ar putea fi restructurat până pe 20 decembrie, potrivit realitatea.net.


Pe de altă parte, liderii din partid ar fi vrut un Congres până la sfârșitul anului. Marea majoritate a liderilor PSD "zic să se facă" un congres al partidului în acest an, dar există și posibilitatea convocării ''oricând a unui consiliu național de analiză și de lansare a unor proiecte politice", a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea. "Dacă se face congres, marea majoritate a liderilor din partid zic să se facă în acest an, ca din ianuarie să ne ocupăm de guvern și de guvernare, pentru că avem obiective serioase și țara chiar are nevoie de guvernare, dincolo de emoție. Dacă nu se face congres, putem face un consiliu național de analiză și de lansare a unor proiecte politice oricând", a spus, pentru MEDIAFAX, președintele executiv al PSD.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2704 secunde