Pedeliștii constănțeni îl susțin, în continuare, pe Zevri pentru șefia APM

757
< 1 min citire
Liderul Organizației Județene a PD-L Constanța, senatorul Mircea Banias, a vorbit ieri, în cadrul unei conferințe de presă, despre neînțelegerile iscate în jurul conducerii Agenției de Protecție a Mediului. Mai exact, în vreme ce pedeliștii îl sprijină, pentru șefia acestei instituții, pe Senol Zevri, social-democrații constănțeni resping cu vehemență nominalizarea acestuia. Din acest punct de vedere, Banias a declarat ieri că informațiile potrivit cărora colegii lor de la PSD ar avea drept de veto în privința nominalizărilor PD-L- ului sunt false, protocolul de guvernare neprevăzând o astfel de condiție.
Totodată, Banias a clasificat drept slabe argumentele pe care PSD le invocă atunci când vine vorba de respingerea nominalizării lui Zevri. "Drept urmare", a ținut să menționeze președintele democrat-liberalilor, "PD-L îl susține în continuare pe Zevri și nu face o nouă nominalizare pentru conducerea Agenției de Protecție a Mediului". Mai mult decât atât, Banias a afirmat și că îi solicită, din nou, ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, să aprobe numirea la șefia unei instituții al cărei post de conducere este, oricum, vacant de ceva vreme.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0362 secunde