Pedelistul Mircea Banias, inițiatorul proiectului legislativ "Singur acasă"

288
1 min citire
Mircea Banias, lider al Organizației Județene a PD-L Constanța și, în același timp, candidat pe colegiul cu numărul 4 la Senat, va iniția un proiect de lege intitulat "Singur acasă", proiect al cărui obiectiv constă în oferirea de soluții eficiente acelor părinți care nu au în grija cui să-și lase copiii după programul de la școală. Concret, inițiativa democrat-liberalului, aflată în prezent în faza de elaborare, presupune ca elevii să beneficieze de un climat protector și prielnic studiului și asta pentru că învățământul tradițional va prelua din metodologiile învățământului alternativ conceptul de școală după orele de clasă. "Înainte de a fi oameni politici suntem cetățeni, suntem părinți și, ca atare, ne confruntăm cu toate problemele semenilor noștri. Știm cât de greu este să nu ai cu cine să lași copilul după orele de curs și câtă nevoie este în societate de acest tip de suport", a explicat aspirantul la un mandat de senator pe colegiul cu numărul 4. Banias a explicat, totodată, că "Proiectul «Singur acasă» s-a născut din identi-ficarea acestei nevoi concrete și vine în ajutorul familiilor în care părinții sunt plecați în străinătate, al familiilor monoparentale, al celor cu părinți foarte ocupați și al familiilor de navigatori", a adăugat el.
Proiectul "Singur acasă" este conceput în două componente și anume: una susținută de către stat, adresată familiilor cu posibilități reduse și una pentru familiile cu posibilități materiale bune, care va oferi servicii "after school" contra cost. Inițiativa lui Mircea Banias are în vedere atât instruirea copiilor în conformitate cu programa de învățământ, cât și activități extra-școlare, cu caracter vocațional și de relaxare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0286 secunde