Concurs Pensionarii constănțeni își cer drepturile într-un memoriu înaintat prefectului și Guvernului

385
Câteva zeci de persoane reprezentând organizațiile județene de pensionari s-au întrunit, ieri dimineață, în fața Prefecturii Constanța pentru a-și face publice nemulțumirile și revendicările lor.
Președintele Sindicatului Liber al Pensionarilor din județul Constanța, ing. Ioan Toma, a declarat că ei au refuzat varianta declanșării unor proteste pentru nu a perturba activitatea Prefecturii. În schimb, pensionarii au formulat un memoriu comun pe care l-au înaintat prefectului Claudiu Palaz.
O delegație formată din cinci reprezentanți ai organizațiilor județene de pensionari au avut o întâlnire cu prefectul Claudiu Palaz în care și-au susținut propunerile.
Liderul Sindicatului Liber al Pensionarilor din județul Constanța, ing. Ioan Toma, a declarat că pensionarii cer respectarea legii nr. 250/2007 prin care s-a stabilit ca valoarea punctului de pensie să reprezinte 45% din salariul mediu brut pe economie.
"Respingem ferm intenția gu-vernului de a modifica metodologia de indexare a pensiilor în plată cu un sistem care să nu mai aibă legătură cu salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar echivala cu pierderea de către pensionari a unui drept legal câștigat", se precizează, printre altele, în memoriu.
Președintele Uniunii Județene a Pensionarilor Constanța, Paul Liviu Lupu, a atras atenția asupra importanței reglementării de către Institutul Național de Statistică a coșului lunar de consum pentru pensionari. De asemenea, Lupu a declarat că ar trebui reglementată și gratuitatea pe mijloacele de transport în comun pe baza talonului de pensie.
Claudiu Palaz a afirmat că va transmite memoriul către Guvernul României. În ceea ce privește problemele legate de transportul în comun din Constanța ce vizează Primăria Constanța, prefectul a menționat că va verifica în cadrul Comisiei de Dialog pentru Persoane Vârstnice care sunt dificultățile pensionarilor constănțeni și le va comunica mai departe primăriei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7708 secunde