Pesediștii își caută salvarea electorală la Curtea Constituțională

302
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri seară, după finalizarea ședinței Comitetului Executiv, că, în urma contestației pe care o formulează partidul său, ar putea să se ajungă la repetarea alegerilor prezidențiale, declarând că ar exista "semne de masivă fraudare", iar contestațiile vor fi depuse astăzi. Curtea Constituțională are competența de a soluționa contestațiile ce se depun privind rezultatul alegerilor prezidențiale, un eventual câștig de cauză ducând la anularea scrutinului și la organizarea unui nou tur de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.
Cererea de anulare a alegerilor poate fi făcută de partidele și candidații care au participat la alegeri în termen de cel mult trei zile de la închiderea votării. Cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază. Cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat nu este implicat în producerea fraudei. Soluționarea cererii de către Curtea Constituțională trebuie încheiată până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștință publică a rezultatului alegerilor, se mai precizează în lege.
PNL va organiza, mâine, o ședință a Comitetului Național Executiv, pentru a vedea care sunt opțiunile filialelor din țară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 08 Decembrie 2009
Stire din Politică-Administrație : Mazăre, du-te în Brazilia! Hai, pa!
Pagina a fost generata in 1.5232 secunde