Cu doar câteva zile înainte de al doilea tur de scrutin, competițiile politice dintre contracandidați continuă parcă mai încrâncenat decât la prima încercare. Astfel, pentru șefia administrației publice locale din Negru Vodă se întrec social-democratul Ion Nicolin și candidatul PD-L, Petre Urziceanu.
Ion Nicolin: "Alegerile astea sunt un examen în fața cetățeanului"
Candidatul PSD, Ion Nicolin, primar al orașului de mai bine de 16 ani, pune accent pe continuitatea proiectelor demarate în timpul ultimului său mandat. În opi-nia sa, "prioritare sunt mai multe proiecte, dar pentru că nu se bate din palme, pentru că ele nu se fac de pe o zi pe alta, oamenii au nevoie de continuitate".
Dintre măsurile pe care intenționează să le ia, în eventualitatea unui nou mandat, Nicolin a menționat: "continuarea proiectului de conectare a localității la rețeaua de gaz metan, proiect demarat în octombrie 2007, extinderea sistemului de canalizare și pietruirea străzilor". Candidatul PSD la Primăria Negru Vodă a menționat și împrejmuirea școlilor cu garduri din fier forjat, reabilitarea sistemului public de iluminat, precum și a conductelor de apă din Darabani și Negru Vodă.
Interesant de remarcat este însă faptul că social-democratul Ion Nicolin a recunoscut și că se așteaptă la "o mai mare susținere a proiectelor locale acum, că
PSD-ul are majoritatea în Consiliul Județean Constanța".
În ceea ce privește competiția politică, candidatul PSD la fotoliul de primar a declarat: "PD-L-ul a avut bani mulți de dat, iar la câți s-au dat mă așteptam chiar să ia mai multe voturi. Dar chiar și așa, eu am ieșit, ca procent, peste contracandidatul meu. Mi-ar mai fi trebuit în jur de 90, 100 de voturi și nu se mai punea problema unui al doilea tur. Dar asta e situația! Vom vedea ce vor vota oamenii în turul doi. Alegerile astea sunt ca un examen în fața cetățeanului", a conchis Nicolin.
Candidatul PD-L vrea să dărâme "trendul primarilor cu mai multe mandate"
De cealaltă parte, Petre Urziceanu, candidatul PD-L la funcția de edil la orașului Negru Vodă, creditat de electorat cu 1.060 de voturi, a subliniat: "În cadrul progra-mului de guvernare locală pentru următorii patru ani, strategia de dezvoltare pentru fiecare dintre localitățile aferente orașului este esențială". În ceea ce privește proiectele prioritare pentru dezvoltarea localității, Urziceanu a precizat, în primul rând, "investițiile în infrastructură, pentru fiecare localitate în parte, cu finanțare europeană, și sprijinirea domeniilor sănătate, învățământ și sport". Cu privire la reproșurile aduse actualei administrații locale, aspirantul democrat-liberal la funcția de primar a declarat: "E absolut necesar să creăm toate facilitățile medicilor și profesorilor care vin la noi în localitate, iar pentru a-i stabiliza aici trebuie să le acordăm locuri de casă, să le amenajăm spații de muncă la standarde europene, ceea ce nu există în prezent". Candidatul PD-L a criticat, din acest punct de vedere, "faptul că în Negru Vodă nu se găsește un serviciu medical de permanență" dar, în același timp, și "un aspect care a devenit realitate, anume că oamenii de valoare părăsesc acest oraș".
Totodată, candidatul democrat-liberal a vorbit și despre necesitatea "finalizării proiectului de racordare la rețeaua cu gaz metan, dar și a asfaltării drumurilor" pentru că, în opinia sa, "în Negru Vodă nu se poate vorbi de străzi". Nu în ultimul rând, el a ținut să menționeze: "Trebuie să existe un plan pentru tot ce avem de făcut în folosul localității, să nu realizăm proiecte într-un mod haotic".
Întrebat însă cu ce speranțe intră în al doilea tur al alegerilor, Petre Urziceanu a mimat, neconvingător, un entuziasm electoral: "Merg în turul doi de scrutin cu ideea că voi câștiga", a precizat el. "E un trend al primarilor cu mai multe mandate la activ pe care sper să-l dărâm", a concluzionat Urziceanu.