Piață agroalimentară modernă la Valu lui Traian

1315
2
Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, și-a ținut promisiunea față de localnici, astfel, că le va oferi una din cele mai frumoase și spațioase piețe agroalimentare din județul Constanța.

Deoarece construcția este finalizată, piața agroalimentară se va deschide luna viitoare. În acest context, pe data de 20 septembrie se organizează licitațiile pentru închirierea spațiilor comerciale și a tarabelor. Cei interesați de spațiile comerciale se pot înscrie la sediul Primăriei din Valu lui Traian, singura condiție fiind să fie organizați ca societate, persoană fizică autorizată, întreprindere familială sau producător autorizat. Nu contează domiciliul celor care doresc să închirieze spații și nici cifra de afaceri. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0241.231.006, interior 22.

"Clădirea care s-a construit se întinde pe un teren cu o suprafață totală de 4.000 mp, suprafața construită fiind de 970 mp la sol. În incintă există aproape 100 de tarabe interioare și exterioare, patiserie, cafenea, florărie, carmangerie, pescărie, magazin mixt și altele. În plus, la etajul clădirii se află centrul de afaceri transfrontaliere, ce beneficiază de sală de conferințe și birouri", a declarat primarul Florin Mitroi.

Noua clădire este situată la Drumul European 81, având toate șansele să se dezvolte rapid. În plus, deși oferă condiții net superioare piețelor din oraș, cum ar fi aerul condiționat sau supravegherea video, chiriile pentru spații se situează mult sub nivelul altora de acest gen. De exemplu, o tarabă interioară se va închiria cu aproximativ 400 de lei, incluzând și un spațiu pentru depozitarea mărfii.

Fondurile pentru această construcție au fost obținute prin programul pentru cooperare transfrontalieră 2007-2013 pentru granița România-Bulgaria, suma totală fiind de 1.498.225,86 euro. Cofinanțarea autorității locale este de 2,18%, iar cea a bugetului de stat de 13%.

Construirea acestei piețe a fost făcută printr-un parteneriat cu vecinii bulgari, proiectul fiind denumit "Susținerea dezvoltării afacerilor în zona trans-frontalieră Valu lui Traian-Kaynardja (Bulgaria)".

"Pornind de la nevoile și constrângerile identificate, acest proiect a urmărit îmbunătățirea nivelului de trai în zona transfrontalieră Valu lui Traian- Kaynardja prin inițiative comune pentru dezvoltarea mediului de afaceri. Atât în Valu lui Traian cât și în Kaynardja principala activitate o reprezintă agricultura. Prin construirea centrului transfrontalier de afaceri și a pieței agroalimentare, ambele comunități vor avea acces la o infrastructură modernă care va ajuta fermierii să-și dezvolte afacerile", a declarat managerul proiectului, Claudia Ivan.

Ea a precizat că, pe lângă alte facilități, se urmărește depășirea problemelor din sectorul agricol al celor două localități, cum ar fi lipsa unei piețe de desfacere, lipsa transportului diversificat și lipsa accesului pe piețe străine.

Comentează știrea

ion
14 septembrie 2012
piata

Bravo domnule primar felicitari si abia asteptam deschidere acestei piete , nu va mai trebui sa ne ducem in consanta la carrefour sau kauffland sa ne facem piata, si asteptam ca pe viitor sa reasfaltati toate strazile din localitate pentru ca sunt intr-o siatoate dramatica

EscorteDinRomania.ro
6 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5076 secunde